Sanda-Maria Ardeleanu: „Nu Moș Crăciun trebuie să aducă elevilor abecedare!”

Deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu
Deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu

Deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a declarat că lipsa manualelor pentru elevii claselor I-a și a II-a demonstrează faptul că și anul acesta asistăm la o nouă anomalie a sistemului de învățământ și la o dovadă în plus că Ministerul Educației nu are capacitatea de a gestiona actul educațional. Într-o declarație politică intitulată „Nu Moș Crărciun trebuie să aducă elevilor abecedare!”, Sanda-Maria Ardeleanu a atras atenția că anul școlar a început de două luni, iar elevii nu au nici acum abecedare. Ardeleanu a arătat că anunțul că o parte din manualele de clasa I-a și a II-a au ajuns la inspectoratele școlare din anumite județe a oferit o rază de speranță părinților și cadrelor didactice, însă problema nu a fost nici pe departe rezolvată. Ea a amintit că în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, „premierul-candidat” Victor Ponta, alături de marea majoritate a miniștrilor, a anunțat un lung șir de măsuri în domeniul învățământului, dorind astfel să distragă atenția de la problemele grave, de fond, „cu un impregnant iz de corupție”.

Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”