Opinie

Sanda-Maria Ardeleanu consideră că Titus Corlățean a întors spatele Europei



Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că ministrul Afacerilor externe a întors spatele Europei atunci când a declarat că aderarea la spațiul Schengen nu va mai reprezinta o prioritate pentru actuala guvernare. Ardeleanu a declarat că până în momentul de față, USL și Guvernul condus de Victor Ponta a generat doar probleme în relația cu Uniunea Europeană, precum și cu unele minorități care trăiesc în România.
„Europa așteaptă ca democrația să devină o stare de spirit și în România, iar noi, sub lozinca «demnității», stricăm tot ceea ce s-a realizat până acum în integrarea europeană a țării. Din păcate, sunt nevoită să afirm că «starea de îngrijorare»din vara anului 2012 persistă, iar acest Guvern cu principii contradictorii va trebui să plătească cât de curând, până când răul cel mare nu va fi fost încă făcut”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.
Deputatul sucevean a ținut să precizeze că la sfârșitul lunii trecute, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, s-a adresat Parlamentului României. Ardeleanu a spus că Jean-Claude Mignon a anunțat că susține aderarea României la spațiul Schengen.
Deputatul PDL de Suceava a mai arătat că Jean-Claude Mignon le-a vorbit parlamentarilor români despre rolul României în păstrarea stabilității în regiune, reamintind faptul că România a fost printre primele state care au recunoscut independența Republicii Moldova și că militează, în continuare, pentru stabilitatea în această țară. „Chestiunea minorităților a constituit o axă principală de discuții, două dintre întrebările formulate de parlamentarii români pe această temă primind răspunsuri clare și la obiect. România este unul dintre statele care au permis exprimarea tuturor grupurilor minoritare, iar în ceea ce privește rezolvarea problemelor etniei rome, s-au făcut «progrese rapide».Problema migrației nu poate fi tratată doar la nivelul unei singure țări”, onoarea și demnitatea ființei umane trebuind să ghideze eforturile comune la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Ardeleanu.



Recomandări

Primăvara a venit la braț cu toate cele șapte arte în cadrul celei de a XV-a ediții a Festivalului Internațional „Primăvara poeților”

Primăvara a venit la braț cu toate cele șapte arte în cadrul celei de a XV-a ediții a Festivalului Internațional „Primăvara poeților”
Primăvara a venit la braț cu toate cele șapte arte în cadrul celei de a XV-a ediții a Festivalului Internațional „Primăvara poeților”