Opinie

Sanda Maria Ardeleanu consideră că aderarea la spațiul Schengen nu e o prioritate pentru guvern

deputat PDL
deputat PDL

Deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, consideră că ministrul afacerilor externe a întors spatele Europei atunci când a declarat că aderarea la spațiul Schengen nu va mai reprezinta o prioritate pentru actuala guvernare. Ardeleanu a declarat că până în momentul de față, USL și Guvernul condus de Victor Ponta a generat doar în relația cu Uniunea Europeană, precum și cu unele minorități care trăiesc în România. „Europa așteaptă ca democrația să devină o stare de spirit și în România, iar noi, sub lozinca «demnității», stricăm tot ceea ce s-a realizat până acum în integrarea europeană a țării. Din păcate, sunt nevoită să afirm că «starea de îngrijorare» din vara anului 2012 persistă, iar acest Guvern cu principii contradictorii va trebui să plătească cât de curând, până când răul cel mare nu va fi fost încă făcut”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu. Deputatul sucevean a ținut să precizeze că la sfârșitul lunii trecute, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, s-a adresat Parlamentului României. Ardeleanu a spus că Jean-Claude Mignon a anunțat că susține aderarea României la spațiul Schengen.

Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu consideră că inflația actuală cu o perspectivă de 10% este un „furt invizibil”, dar măsurabil, pe care îl face Guvernul asupra românilor

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Deputatul Petru Negrea cere Președinției și Guvernului să nu mai închidă ochii la „abuzurile regimului Zelenski” asupra românilor din Ucraina