Ca de obicei, Comisia de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal Suceava a avut de lucru după ultima etapă din Campionatul Diviziei D și a Campionatului Onoare. Pe masă au fost câteva „dosare” importante, de la meciuri cu multe cartonașe roșii și agresiuni.
* La meciul Bucovina Frătăuții Noi – Unirea Horodnic, în drumul spre vestiare la final de partidă, jucătorul Marian Dinu de la Unirea Horodnic, i-a adresat cuvinte jignitoare arbitrului de centru. Acesta i-a acordat cartonașul roșu și, în mod normal, ar fi trebuit să menționeze faptul în raportul de arbitraj și să rețină carnetul jucătorului, dar s-a lăsat înduplecat de scuzele „contravenientului” și nu a mai reținut nici carnetul și nici nu a mai menționat faptul în foaia de arbitraj. Dar, observatorul partidei a menționat aceste fapte în raportul său și astfel jucătorul a fost suspendat o etapă și va achita o amendă de 20 de lei iar arbitrul va intra în discuția Comisiei de Disciplină a Arbitrilor.
* La meciul Pleșul Bogdănești – Recolta Fântânele, antrenorul echipei gazdă, Anton Covaliu, nemulțumit de o decizie a arbitrului (neacordarea unui gol în care acestuia i s-a părut că mingea a depășit cu întreaga circumferință linia porții), s-a repezit mai întâi la arbitrul asistent, căruia i-a cerut socoteală și apoi s-a îndreptat în mare viteză spre arbitrul central, încercând să-l agreseze. A fost oprit de oamenii de ordine și va avea timp să-și revizuiască comportarea, Comisia sancționându-l cu 3 etape de suspendare și o amendă de 50 de lei.
* Echipa Progresul Frătăuții Vechi a înaintat AJF-ului un memoriu prin care era anunțată retragerea lor din campionat având în vedere că au mai fost și neprezentări la jocuri, conducerea AJF-ului a hotărât excluderea Progresul Frătăuții Vechi din campionatul Onoare Seria I. Toate echipele care urmau să joace în acest retur de campionat cu echipa din Frătăuți vor câștiga meciurile cu 3-0. De asemenea, jucătorii trecuți pe tabelul vizat pentru ediția de campionat 2005-2006, sunt transferabili fără acordul echipei din Frătăuți. Transferul este valabil până pe data de 30 iunie 2006 după care jucătorii se întorc la echipa „mamă”. Ca urmare a primelor rezultate din returul de campionat 2005-2006, clasamentul primelor 3 clasate în Seria I a campionatului Onoare arată astfel:
1. Viitorul Arbore 13 10 0 3 50-16 30 p.
2. Avântul Volovăț 13 10 0 3 42-19 30
3. Bucovina Frătăuții Noi 13 7 1 5 48-26 22
* Dintr-o greșeală a antrenorilor Cetății Suceava, aceștia au trecut pe foaia de arbitraj, în meciul disputat sâmbătă, 15 aprilie, în cadrul Campionatului de Copii, un jucător pe care l-au trecut și pe foaia de arbitraj în partida disputată duminică, 16 aprilie, pe stadionul Areni, în cadrul Campionatului Onoare, Seria a II-a, în fața Releului Mihoveni. Comisia AJF-ului a sesizat faptul că juniorul respectiv ar fi trebuit să aibă între două partide disputate 48 de ore și, cum nu le-a avut, Cetatea Suceava a fost sancționată cu pierderea jocului disputat duminică, cu 3-0. În urma acestui rezultat, clasamentul primelor 3 locuri în Seria a II-a a Campionatului Onoare, arată astfel:
1. Releul Mihoveni 13 11 1 1 38-8 34 p.
2. Unirea Boroaia 12 10 1 1 42-13 31
3. Locomotiva Zvoriștea 13 8 0 5 37-24 24
* Meciurile etapei a XV-a în Campionatul Onoare, se vor disputa luni, 24 aprilie, începând cu ora 13.00.





