Conducerea PSD Suceava va realiza o analiză a rezultatelor obținute de această formațiune politică la alegerile locale din acest an, urmând ca membrii de partid care au încălcat statutul sau au „călcat strâmb” să fie sancționați, putându-se ajunge până la excludere.
Liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că în perioada imediat următoare vor fi realizate analize ale rezultatelor pe fiecare zonă și localitate a județului.
„Acolo unde vom constata că au existat atitudini negative din partea membrilor noștri, în mod intenționat, vom lua măsuri organizatorice, care pot să ajungă până la excluderea din partid a persoanelor în cauză”, a subliniat Mîrza.
El a adăugat că până în momentul de față, 18 dintre candidații aflați pe locuri eligibile pe listele de consilieri locali nu au fost confirmați în aceste funcții, iar alți trei membri ai Organizației Municipale Suceava a PSD au fost excluși, pe motiv că au adus deservicii partidului.
Gavril Mîrza a mai precizat că o atenție deosebită se va da situației care s-a înregistrat la Câmpulung Moldovenesc, unde consilierii PSD s-au aliat cu cei ai PD-L pentru alegerea unui viceprimar din rândul democrat liberalilor.
„Vom vedea exact ce s-a întâmplat acolo. Iar cei care au făcut această alianță vor răspunde, inclusiv cu calitatea de membru PSD”, a spus Mîrza.
Pe de altă parte, el a precizat că pe lângă cei 48 de primari, PSD a reușit să-și adjudece și 39 de funcții de viceprimar.
„Vrem ca după finalizarea alegerilor de viceprimari să avem peste 40 de astfel de funcții. Și asta pentru că ne preocupă să avem reprezentanți în conducerea primăriilor în cât mai multe localități ale județului”, a mai spus liderul PSD Suceava.
Nu în ultimul rând, el a precizat că cele mai bune rezultate obținute de PSD la alegerile locale au fost înregistrate în zona Fălticeni, urmată de Siret, Solca, Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.




