Agenți ai Serviciului de Poliție Rutieră și colegi de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră au fost mobilizați, la finele săptămânii trecute, într-o acțiune de control în trafic în localitățile din zona frontierei cu Ucraina, fiind vizați șoferii care încalcă legislația rutieră și eventualele transporturi de produse de contrabandă.
Pe linie de încălcare a legislației rutiere, în cele câteva ore de control, polițiștii au constatat numeroase abateri grave, aplicând un număr de 358 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 40.000 de lei.
Raziile în trafic s-au desfășurat sâmbătă și duminică seara, în prima zi acționându-se până la ora 4.00, iar în a doua până la miezul nopții.
Au fost constatate cinci infracțiuni, fiind depistați doi șoferi fără permis, doi care conduceau mașini ce nu erau înmatriculate și unul aflat sub influența alcoolului. De asemenea, alți 12 conducători auto au fost lăsați fără permise de conducere, opt dintre ei pentru că se aflau sub influența alcoolului, trei pentru depășirea limitelor de viteză cu peste 50 de kilometri la oră și unul pentru depășire neregulamentară.
„Am vizat în cadrul acestui control și numeroasele mașini înmatriculate în Marea Britanie, mulți dintre șoferii acestora circulând fără asigurarea obligatorie în România ori fără a avea vehiculele înmatriculate. Aceste controale vor continua și în săptămânile următoare, autoturismele de acest gen fiind cel mai des întâlnite în localitățile din zona Rădăuți-Siret ”, a declarat comisarul-șef Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
Anul trecut, în perioada verii, în doar câteva luni de zile, poliția a depistat aproape 60 de șoferi care conduceau mașini înmatriculate în Marea Britanie ce nu aveau asigurare valabilă în România. Pentru a-și putea recupera plăcuțele de înmatriculare și a reveni în trafic, șoferii sunt obligați să achite o amendă cuprinsă între o mie și două mii de lei și să facă dovada achitării poliței de asigurare.
Acțiune rutieră
Sancțiuni pe bandă rulantă după un control în trafic, în zona frontierei
