Controale

Sancțiuni de peste 70.000 de lei, în timpul unei acțiuni de prevenire a violenței

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, împreună cu cei din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au organizat o acțiune complexă pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor cu violență din zona localurilor, cluburilor și sălilor de jocuri, precum și pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței rutiere. În weekendul trecut, peste 100 de polițiști judiciariști au acționat în întreg județul, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor. Au fost efectuate controale în baruri și în toate locațiile de interes, fiind legitimate sute de persoane. În timpul acțiunii au fost verificate 111 locații și au fost legitimate 817 persoane, fiind constatate 9 infracțiuni, din care 5 în flagrant. Neregulile constatate au dus la aplicarea a 231 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 71.660 de lei, iar în urma filtrelor rutiere au fost reținute 7 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare. În timpul acțiunilor și a prezenței polițiștilor în teren, nu s-au înregistrat infracțiuni stradale de pericol social sau agresiuni și fapte cu violență.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual