Acțiune

Sancțiuni de 75.000 de lei și aproape 100 de metri cubi de lemn confiscați de polițiști

În cadrul acțiunii au fost confiscați circa 96 metri cubi de lemn
În cadrul acțiunii au fost confiscați circa 96 metri cubi de lemn

O amplă acțiune de control desfășurată de polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, a avut loc în perioada 9-15 februarie în întreg județul. Controalele au vizat prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În timpul acțiunii au fost efectuate 45 de controale la unități economice și în pădure. Polițiștii au constatat un număr de 8 infracțiuni, fiind aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.431 lei. În cadrul acțiunii au fost confiscați circa 96 metri cubi de lemn, în valoare de 36.682 de lei.
Miercuri dimineață, în jurul orei 05.00, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava au oprit pentru control, în comuna Cornu Luncii, o autoutilitară condusă de un bărbat de 51 de ani din comuna Slatina, care transporta material lemnos. El a prezentat pentru control un aviz de însoțire, iar polițiștii au constatat că bărbatul transporta cu 1,392 de metri cubi în plus față de ce era trecut în documente. El a fost sancționat contravențional cu o amendă de 6.000 de lei, fiindu-i confiscat și lemnul în surplus, în valoare de 700 de lei. În aceeași seară, polițiștii, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava,
au oprit pentru control, în orașul Gura Humorului, o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Stulpicani, care transporta material lemnos și care a prezentat pentru control un aviz secundar de însoțire, emis în data de 14 februarie de o societate comercială din comuna Moldovița. Întrucât s-au constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din documente, autoutilitara a fost condusă la sediul unui depozit aparținând Ocolului Silvic Frasin, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit faptul că bărbatul transporta în plus față de cantitatea avizată 26,33 metri cubi de cherestea de esență rășinoase. Cel de la volan a fost sancționat cu o amendă de 6.000 de lei, iar cantitatea de 26,33 metri cubi de cherestea, în valoare de 16.000 de lei, a fost confiscată. În aceeași seară polițiștii au oprit la Gura Humorului o autoutilitară cu remorcă încărcată cu lemn, șoferul prezentând două avize de însoțire a mărfii, emise de o societate din Pojorâta. Întrucât s-au constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din documente, ansamblul auto a fost condus la sediul unui depozit aparținând Ocolului Silvic Frasin. În urma inventarierii, cel care a emis documentele a fost sancționat contravențional cu o amendă de 10.000 de lei, iar întreaga cantitate de lemn, de 45,96 metri cubi, în valoare de 11.500 de lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Frasin.

Recomandări

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual