DECIZIE

Sancțiunea cu depunctarea cluburilor, amânată cu două săptămâni

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că aplicarea sancțiunii cu depunctarea cluburilor pentru declarațiile oficialilor a fost suspendată de Comitetul de Urgență până la următoarea ședință a Comitetului Executiv, programată pe 20 noiembrie, la Piatra Neamț. Clubul Steaua risca să fie sancționat cu depunctarea în clasamentul Ligii I ca urmare a declarațiilor jignitoare și xenofobe ale președintelui Consiliului de Administrație Gigi Becali, la finalul meciului Dinamo-Steaua, la adresa oficialilor clubului CFR Cluj și a arbitrilor Sorin Corpodean și Miklos Nagy. Cazul, judecat inițial pe 26 octombrie, a fost amânat de Comisia de Disciplină pentru data de 9 noiembrie pentru aducerea de noi probe. Sandu a menționat că decizia de a revizui regulamentul în ceea ce privește sancțiunea cu depunctarea a fost luată ca urmare a sesizărilor conducătorilor din Liga I și a reprezentanților mass-media.

Recomandări

FRF a făcut ultimele clarificări în ceea ce privește meciurile de baraj pentru promovarea în eșalonul al treilea

Juniorul Salcea și Juniorul Suceava sunt două dintre pretendentele la promovarea în eșalonul al treilea

Juniorul Salcea si Juniorul Suceava sunt doua dintre pretendentele la promovarea in eșalonul al treilea
Juniorul Salcea si Juniorul Suceava sunt doua dintre pretendentele la promovarea in eșalonul al treilea