Sanctității Sale, Papei Benedict al XVI-lea

Pasiunile oamenilor sunt ca florile câmpului. Unele au virtuți tămăduitoare și, prin mirosurile lor, înalță spiritul către cel care le-a creat, altele, dimpotrivă, sunt otrăvitoare și păguboase sufletului. Pe mine m-a urmărit o singură pasiune toată viața: să organizez un muzeu ecumenic, în care, sub cupola înțelepciunii sfinte, adepții marilor religii să aducă o singură rugă eternului Creator. În strădania mea, de a pune în practică această intenție, m-am adresat în nenumărate rânduri și cu cele mai umile rugăminți mai multor capi ai Bisericii Catolice din Moldova România, de a-mi îngădui să folosesc în acest scop una dintre bisericile de rit catolic părăsite de zeci de ani, din cauza repatrierii enoriașilor în țările de origine. Atât sub furtunile iernii cât și sub arșița verii, sfintele lăcașuri se degradează mereu, de la o zi la alta. Însă, în loc să mi se ofere prilejul de a înființa un asemenea așezământ, închinat slăvirii Părintelui Ceresc, prelații Sanctității Voastre mi-au răspuns că preferă să rămână tot așa decât să se transforme într-un muzeu ecumenic. În câteva rânduri, m-am adresat și Sanctității Voastre, dar rezultatul nu a fost mai fericit. În schimb, Biserica Ortodoxă pare, din perspectiva mea, să aibă o mai mare deschidere spre ecumenism. Conducătorii ei au acceptat, cu multă bucurie, să îmi îngăduie înființarea acestui muzeu în incinta unei biserici sau mănăstiri din Bucovina. Nici cei din Dobrogea nu s-au dat îndărăt de a consimți edificarea acestuia, chiar la mănăstirea Peșterii Sf. Apostol Andrei. Oare acest lucru nu spune nimic? Oare credincioșii de cele mai diverse religii care vin să viziteze sau să închine la locul unde și-a purtat pașii „cel dintâi chemat al Mântuitorului” nu este cel mai vădit exemplu de ecumenism? Biserica noastră apostolică, recunoscută de către Papa Ioan Paul al II-lea întinde, în muzeul meu, o mână la fel de apostolică către Biserica Romano-catolică sfidând toate neînsemnatele diferențe de dogmă care le despart. În felul acesta, ecumenismul muzeului meu devine un imbold limpede către puternica și dreapta credință dintru început. Să nu ne amăgim, încă nu e târziu! Să ne ferim de a ne mai certa creștinii de diferite confesiuni căci biciul Dumnezeiesc care a alungat din templu pe cei care nesocoteau Casa Domnului se aude șuierând deasupra capetelor. Cei care ne pot ajuta să transformăm în realitate gândul nostru să ne ajute, iar cei care nu pot, îi rugăm să nu ne împiedice. De aceea, ca să fiți alături de noi, v-am ruga să binevoiți a ne trimite pe aripile credinței sincere o sfântă binecuvântare. Și, dacă pasiunile oamenilor sunt ca florile câmpului, folositoare sau nefolositoare, spuneți, Sanctitatea Voastră, din ce categorie de flori face parte pasiunea mea.
Prof.Arhid. Ștefan Hreniuc