Unitățile de măsură cu care se judecă la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava sunt cu totul disproporționate și depind de numele persoanelor implicate. A dovedit-o și una din ultimele anchete derulate la această instituție și căreia i-a căzut victimă un agent care s-a plâns presei despre abuzurile și presiunile la care este supus.
Potrivit propunerii formulate de Consiliul de Disciplină al IJPF Suceava, agentul principal Lucian Pintilii a fost propus pentru sancționare cu amânarea în grad pentru doi ani pentru că l-a înregistrat fără să-l anunțe pe comisarul Nelu Fediuc în timp ce acesta îl amenința în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Sancțiunea a fost dictată și pentru faptul că agentul s-a plâns presei și a dezvăluit public ce se petrece în cadrul unei instituții ai cărei angajați sunt plătiți din banul nostru, al tuturor.
De partea cealaltă, comisarul Nelu Fediuc, care își instiga subalternul la comiterea unui fals, iar pentru că acesta nu dorea să facă acest lucru a trecut la amenințări, a scăpat, cum se putea altfel, basma curată.
Șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret a primit o atenționare, ceea ce i-a determinat pe subalterni și pe ceilalți colegi să-i mai adauge un nou apelativ, pe lângă cel de „tata Fedea”, și anume „nemuritorul”.
Un alt aspect dubios în toată această afacere este că dialogul în care Fediuc este înregistrat în timp ce-și amenință un subaltern a avut loc acum jumătate de an, în decembrie 2008, iar sancțiunea s-a dat abia acum.
Oamenii din interiorul sistemului spun că totul este doar pentru a-i intimida pe ceilalți polițiști de frontieră, să nu deschidă gura și să reclame abuzurile, de teamă să nu ajungă să fie sancționați.
Agentul principal Lucian Pintilii are de gând să conteste sancțiunea pe cale ierarhic superioară, iar dacă nici aici nu va avea câștig de cauză, va ataca în instanță actul prin care s-a dispus amânarea în grad pentru doi ani.
„Dacă vreau să te f.t, te f.t eu data asta”
Dialogul care a declanșat mânia șefilor IJPF Suceava a avut loc în punctul de trecere a frontierei de la Siret, cel mai probabil într-o tonetă. Înregistrarea datează de la începutul lunii decembrie 2008 și îl are ca protagonist principal pe comisarul Nelu Fediuc, care dorea să se acopere cu documente după ce doi cetățeni din județul Botoșani îl reclamaseră la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Pentru a obține ce dorea, Fediuc a folosit tot ce știe el mai bine, vorba bună în primă fază, iar apoi amenințările.
Dialogul dintre șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret și subalternul său a fost următorul:
„Nelu Fediuc: Ce faci?
Agent: Șefu, au am scris raportul, dar vreau să știți că nu știu ce s-a întâmplat.
…. Fediuc citește raportul și este nemulțumit
Agent: Dar ce să scriu altceva?
Nelu Fediuc: Referitor la cele două mașini.
Agent: Nu știu despre ce este vorba pentru că am plecat.
Nelu Fediuc: Tu erai cu mine în tonetă.
Agent: Nu eram, că am plecat.
Nelu Fediuc: Nu mă pune, că am respect pentru tine.
Agent: Și eu pentru dumneavoastră.
Nelu Fediuc: Au fost două mașini întoarse de pe sensul de intrare, aveau pașapoartele la ei? Scrie acolo ce este, nu mă f..e tu pe mine.
Agent: Vă respect, dar m-am săturat, după ce vine testarea am să iau doi și mă duc la verde.
Nelu Fediuc: Mă duci cu pluta pe mine?
Agent: Dar nu știu, șefu, despre ce e vorba
Nelu Fediuc: Tu nu ai nici o vină, parcă ești tâmpit la cap. Și dacă vrei să punem noi o chestie, dacă vreau să te f.t, te f.t eu data asta”.





