Astăzi, omul modern, agasat, tulburat din toate părțile de zgomote ori imagini din ce în ce mai josnice, deosebit de agresive, a devenit atât de agitat, dezorientat, nervos, stresat, încât, într-o asemenea confuzie, de multe ori nu-și înțelege locul, nici rostul, nici pe cele ale lucrurilor din jur. Toți recunoaștem că e bine să fim sănătoși. Dar ce înțelegem prin noțiunea de sănătate? Dacă vom întreba un medic, ne va răspunde: „Lipsa vreunei boli fiziologice“. Psihologul va formula un răspuns relativ asemănător, dar îl va raporta la suferințele afective. Un duhovnic va vedea în aceasta eliberarea omului de orice legătură a păcatului, a tentației. Sportivul, prin prisma caracteristicilor mediului competițional, o va gândi ca pe „capacitatea de a executa corect antrenamentele, exercițiile specifice ramurii sportive îmbrățișate“. Așadar, oamenii privesc problema în mod distinct unii de alții.
Organizația Mondială a Sănătății a enunțat următoarea definiție a sănătății: „este o stare totală de bunăstare fizică, mentală și socială și nu, în principal, absența bolii sau a unei infirmități“. Vasăzică a fi sănătos nu presupune doar o normalitate biologică, ci și una spirituală, mentală, ba chiar socială. Din această perspectivă, putem afirma că principiul complet de sănătate vizează conlucrarea tuturor componentelor vieții umane: sufletul, trupul, intelectul, familia, comunitatea, locul de muncă, convingerile politice. A fi sănătos nu înseamnă doar o firească stare fiziologică, ci și una spirituală, afectivă, intelectuală, colectivă. S-au scris multe cărți ori studii despre diferitele forme de sănătate, specialiștii din fiecare domeniu încercând să demonstreze importanța laturii respective. Cu adevărat este însemnat să fii integru afectiv, să-ți înțelegi emoțiile, acceptându-le, să-ți rezolvi cu pricepere problemele cotidiene, survenite uneori într-o amețitoare înlănțuire, să-ți controlezi reacțiile la stres, aglomerație, la tot ce presupune o viață zilnică agitată.
Echilibrul minții și sănătatea socială
La fel de însemnată se arată menținerea nealterată a echilibrului minții, el contribuind substanțial la realizarea stării generale de bine. Deși coeficientul de inteligență oscilează de la om la om, cu toții suntem capabili să învățăm cum să obținem și să ne cântărim cunoștințele, cum să preferăm anumite soluții, cum să hotărâm asupra multiplelor probleme ale vieții noastre cotidiene.
La fel de importantă se dovedește a fi păstrarea sănătății sociale, tradusă prin necesitatea de a relaționa cu semenii, de a avea sau de a aparține unei familii, prin trebuința de a-și face prieteni, de a accede la un grup social. Aspectul acesta al personalității trebuie dezvoltat încă din copilărie, în sânul familiei, fiind absolut necesar echilibrului emoțional și spiritual.
Sănătatea fizică, o comoară
Ce să mai spunem despre sănătatea fizică, medicală? Cu toții ne străduim să ne menținem o condiție fizică bună, ne ferim de vătămări, boli incurabile, de orice aduce suferință trupului nostru. Recurgem la o multitudine de tratamente, intervenții chirurgicale atunci când simțim că sănătatea ni s-a șubrezit. Nimic rău în asta, căci părintele medicinei, Hippocrate, spunea că sănătatea este o comoară pe care puțini știu s-o prețuiască, deși aproape toți ne naștem cu ea.
Cine și ce dă sănătatea sufletului din noi?
Dacă despre acestea s-a tot vorbit, este foarte important să știm și să ne dorim să fim sănătoși din punct de vedere spiritual, adică să avem un suflet integru. Epicur scria lui Meceneu: „Nimeni nu-i nici nevârstnic, nici prea vârstnic, ca să nu se îngrijească de sănătatea sufletului său“. Dar cine și ce dă sănătatea sufletului din noi? Negreșit Cuvântul lui Dumnezeu, Care face posibilă apropierea de om a dragostei cerești. Rugăciunea este medicamentul cel mai recomandat pentru dobândirea și menținerea sănătății duhovnicești, căci Sfântul Isaac Sirul ne spune că avem în ea ajutorul cel mai tare și sigur împotriva bolii. Sufletul sănătos este cel luminat de prezența și lucrarea Duhului Sfânt, Care imprimă, prin Sfintele Taine ale Bisericii, curăție nu doar sufletului, ci și trupului. Bunăoară, când ne împărtășim, preotul slujitor spune: „Cinstitul trup și sânge al Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dă robului lui Dumnezeu… spre tămăduirea sufletului și a trupului“.
Așadar, la sănătatea trupului participă intens și sănătatea sufletului, ele conturând împreună chipul adevărat al omului, acela dat de Dumnezeu. Efectele pot apărea și în sens invers. Însă când omul rămâne bolnav sufletește, sănătatea trupului nu-i ajută la nimic. „Să știm să disprețuim o sănătate stupidă care ne duce la păcat“, ne învață Sfântul Grigorie Teologul. Dar dacă trupul bolnav devine mijloc de îndreptare a sufletului, atunci boala este o manifestare a Providenței divine. Apostolul Pavel ne mărturisește că „orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercați cu ea roada pașnică a dreptății“ (Evrei 12, 11).
Concluzionăm, așadar, că între aceste tipuri de sănătate există o relație de intercondiționare. Peste toate, sănătatea sufletului generează și susține pe cea a trupului și a minții, luminând deopotrivă conduita socială, sentimentală și profesională a omului. Să nu uităm însă că sănătatea integrală a ființei noastre nu o poate da decât Cel în Care boala și păcatul nu și-au avut loc, Hristos Dumnezeu, căci El este Iubirea care vindecă.
(sursa: arhim. Mihail DANILIUC, Ziarul Lumina)