Sănătatea a funcționat în 2010 la cotă de avarie, cu buget mult sub limita suportabilă, doctori și asistente care pleacă din țară lăsând multe locuri libere ce nu pot fi ocupate pentru că autoritățile le desființează și cu bolnavi nemulțumiți că plătesc pentru medicamente „gratuite”.
Această situație din Sănătate a fost anticipată de ministrul Cseke Attila, care imediat ce a fost validat de către Parlament, în 22 decembrie 2009, anunța că 2010 va fi un an foarte greu.
„Poate va fi nevoie să luăm niște măsuri nepopulare. Voi milita pentru ca bugetul pe 2010 să fie cel puțin egal cu cel din 2009, respectiv 3,6% din PIB”, spunea ministrul Sănătății.
Bugetul pentru 2010 a fost chiar aproape egal cu cel din 2009, adică 419,6 milioane de lei. Din păcate nu s-a luat în calcul faptul că o importantă sumă fusese deja cheltuită în 2009 în contul bugetului din 2010, astfel că anul a început cu un deficit major.
În aceste condiții, strategia dominantă pentru 2010 a vizat impunerea unor măsuri drastice de austeritate. Consecința a fost alocarea a tot mai puțini bani la programele naționale de sănătate, exact cele prin care bolnavii ar trebui să primească tratamente gratuite.
Guvernanții au modificat, tot pentru a face economii, lista medicamentelor compensate, fapt ce i-a nemulțumit pe bolnavi, unii fiind obligați să schimbe medicația urmată ani de zile cu alta mai ieftină, despre a cărei eficiență nu știau nimic.
Bani mai puțini au fost și pentru investiții în infrastructură și în aparatură medicală, motiv pentru care mii de bolnavi au fost îndrumați pentru investigații către clinicile particulare. Au făcut-o doar cei care au avut bani, adică puțini dintre români.
Și banii pentru medicamente și materiale sanitare au fost prea puțini raportat la nevoile bolnavilor, aceștia fiind obligați să-și cumpere mare parte a medicației.
Toate „măsurile nepopulare” anunțate de ministrul Sănătății trebuiau să îl facă pe român să simtă că sistemul este alături de el, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece măsurile aveau un singur scop, acela de a aduce bani la buget și de a reduce costurile din sistem.
Dovadă a faptului că bolnavii nu au simțit că sistemul le este aproape, că le vrea binele sau că se îngrijește de sănătatea lor sunt și rezultatele unui sondaj din luna noiembrie care arată că 54% dintre români consideră situația sistemului de îngrijire a sănătății ca fiind proastă sau foarte proastă, doar 14% având aprecieri pozitive. Mai mult, din cauza problemelor din sistem, numai 43% dintre respondenți au spus că obișnuiesc să meargă la medic pentru controale de rutină.
Nici medicii nu s-au simțit mai ocrotiți de sistem în 2010. Din contră, au spus că niciodată nu le-a fost atât de rău. „Nu avem nimic în spital. De multe ori ne cumpărăm noi materiale sau luăm din mila oamenilor”, spunea un medic din Spitalul Fundeni.
În plus, salariile personalului medical, și așa foarte mici, au fost reduse din iulie cu 25 la sută. Măsura, care de altfel nu i-a vizat doar pe angajații din Sănătate, ci pe toți bugetarii, nu avea cum să stimuleze medicii și asistentele medicale, mulți dintre ei alegând să plece din țară, chiar cu riscul de a lăsa multe locuri libere ce nu mai puteau fi ocupate pentru că guvernanții au blocat angajările. Munca în străinătate le aduce nu doar salarii mai bune, ci și condiții superioare de lucru față de cele din spitalele din țară.
Deși organizațiile profesionale au reclamat „inconștiența” de a bloca posturile în Sănătate, în condițiile în care în unele spitale deficitul de medici ajunge și la 70 la sută, guvernanții nu au renunțat la decizia de a angaja doar o persoană la șapte posturi eliberate, măsură care avea să se adauge factorilor generatori de criză în sistemul sanitar.
Reducerile și blocarea angajărilor de aproape doi ani au cauzat cea mai mare catastrofă din sistem, incendiul din 16 august, de la Maternitatea Giulești. Șase bebeluși au murit atunci pentru că în Secția de nou-născuți prematuri era doar o asistentă, iar aceasta a ieșit din salon pentru câteva minute.
A fost nevoie de o catastrofă pentru ca Executivul să accepte cu greu deblocarea a peste 3.000 de posturi, cu 2.000 mai puțin decât ceruse ministrul Sănătății.
Statisticile sumbre au continuat să plaseze și în 2010 România în topul țărilor cu cele mai multe decese ce puteau fi evitate dacă victimele erau ajutate corespunzător și la timp de sistemul sanitar. Organizațiile profesionale au prezentat chiar o situație în acest sens, care vine să confirme criza din sistemul sanitar. România are, în medie, 250.000 de decese anual, iar 50.000 dintre acestea puteau fi evitate, ceea ce înseamnă că unul din cinci români moare, deși ar putea fi salvat.
România are și cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană, cu 11 decese la mia de locuitori.
Tot subfinanțarea a făcut ca spitalele să rămână timp de șase luni fără vaccin împotriva tuberculozei, iar aproximativ 60.000 de nou-născuți să nu poată fi imunizați. Ca măsură de avarie, autoritățile au fost nevoite să cumpere vaccin de la un producător străin, pentru că Institutul Cantacuzino pierduse autorizația de funcționare.
O altă suferință a sistemului a vizat lipsa cronică de restructurare. „Pacienți fictivi, spitale cu jumătate din secții goale, secții de chirurgie fără chirug sau fără anestezist. Instituții cu număr de angajați mai mare decât cel al MS. Este o lipsă cronică de restructurare”, caracteriza sistemul Levente Vass, unul dintre consilierii ministrului Sănătății.
Și, ca să dea un exemplu, Ministerul Sănătății s-a reorganizat, fiind reduse 1.621 de posturi din MS și instituțiile subordonate, din care 983 erau vacante și 638 ocupate, ajutând bugetul cu o economie de peste 7,7 milioane de lei.
A urmat apoi măsura de a transfera majoritatea spitalelor către consiliile locale, luată tot pentru a reduce cheltuielile de la bugetul de stat, Ministerul Sănătății așteptând ca acestea să devină astfel mai eficiente. Aceasta a fost însă o mișcare controversată, câțiva primari sau președinți de consilii județene refuzând să preia spitalele.
După ce a rămas, din 439 de spitale, cu 62 de unități de sanitare, Ministerul Sănătății a trecut la pasul al doilea al strategiei: comasarea lor, ajungând astfel să aibă în subordine 59 de unități.
Un pas mare spre normalitate a fost, la sfârșit de an, lansarea versiunii centralizate a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI). Pentru o țară a Uniunii Europene, lipsa acestui sistem din orice instituție publică este dovada menținerii fraudei și corupției.
Tot în sprijinul bugetului ar urma să vină și creșterea numărului persoanelor care cotizează la sistemul de asigurări de sănătate. Măsură cerută pe motiv că din cei 21,5 milioane de oameni, doar 6,7 milioane plăteau pentru serviciile de sănătate, 10,8 milioane de persoane fiind exceptate de la plată, dar considerate asigurate.
Astfel, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri de peste 740 de lei și revoluționarii, cu excepția celor răniți, vor plăti contribuții sociale de sănătate, numărul contribuabililor incluși astfel în baza de impozitare fiind de aproximativ două milioane persoane.
Suma ce va fi strânsă de la pensionari ar urma să fie folosită la compensarea medicamentelor și la finanțarea spitalelor.
Tot pentru economii la buget a fost schimbat și sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel ca aceste acte să fie eliberate numai celor care au reală nevoie de așa ceva.
De fapt, Ministerul Sănătății a primit în 2010 un buget mai mic decât oricare alt minister al Sănătății din UE, cei 3,9 la sută din PIB reprezentând mai puțin de jumătate din media europeană. La aceasta se adaugă faptul că în România sunt doar 1,9 medici la 1.000 de locuitori, adică tot aproximativ jumătate din media europeană, potrivit unei alte statistici.
Presa străină nu a ezitat să remarce faptul că în 2010 sistemul sanitar românesc a fost aproape de colaps sau gata să se scufunde, dar și exodul medicilor, pornind de la cazuri reale, cum ar fi cel de la Giulești sau al unei ambulanțe private în care au murit patru bolnavi.
Sistemul de sănătate românesc „injust și anacronic” este de mulți ani ca un vapor în derivă, la cârma căruia au stat în 20 de ani 19 miniștri, iar acum în 2010 a ajuns pe „punctul de a se scufunda”, după cum au apreciat unii medici.
Elvira Gheorghiță
