Sâmedru

În credințe și în legendele mitice, Sâmedru este înfățișat ca fiind un bărbat obișnuit, uneori fiind asociat c-un păstor sau sub chipul feciorului metamorfozat în porc, porcul fiind un străvechi simbol mitologic al grâului de toamnă. De ziua sa, la 26 octombrie, Sâmedru era înfățișat și într-o ipostază fitomorfă, aceasta prin simbolistica bradului incinerat la Focurile lui Sâmedru, focuri rituale ce se aprindeau pe înălțimile satelor. De fapt, Focurile lui Sâmedru erau cândva ceremoniale nocturne, un fel de ritualuri de înnoire simbolică a timpului îmbătrânit în plină toamnă, obicei practicat odinioară și în satele bucovinene. Cete de tineri
Sunt elemente și dovezi palpabile, ce atestă că aceste focuri aprinse în noaptea de dinaintea Sâmedrului nu erau ceva obișnuit, ci că aparțineau unui ceremonial aparte, ele fiind aprinse numai de către bărbați, de obicei de tinerii neprihăniți. Pentru acest moment, tinerii din sate se organizau în cete și adunau lemne uscate, apoi se ridicau grămezi înalte, adevărate ruguri, după care era tăiat un brad (arborele simbolizându-l pe Sâmedru), care era ars pe rugul aprins. Lemnele se aprindeau după o tehnică arhaică, prin frecarea a două bețe uscate, iar când vâlvătaia era mai mare, bradul se incinera.
Prin arderea bradului se marca moartea și învierea simbolică a divinității adorate, cult păstrat până nu demult în satele noastre, pentru ca apoi ceremonialul să se deruleze doar sub aspectul divertismentului. Tot cu această ocazie, tinerii aprindeau multe roți făcute din crengi de brad și îmbrăcate în paie sau fân, pe care le dădeau la vale, timp în care strigau în cor: „Hai la focul lui Sâmedru”. Se pare că aceste roți aprinse făceau parte cândva dintr-un ceremonial închinat soarelui, motivul constând în aceea de a ajuta astrul zilei să se deplaseze și să lumineze normal, în momente de criză astronomică.
Focurile de noapte
Ceremonialul aprinderii focurilor în noaptea dinaintea Sâmedrului era mult așteptat de către întreaga comunitate sătească, îndeosebi de către femeile din sate, care urcau pe înălțimi, împrăștiind tinerilor fel de fel de ofrande. La terminarea acestei manifestări, tinerii luau fiecare câțiva cărbuni, pe care-i aruncau prin livezi, un fel de rit de fertilitate.
În ziua de Sâmedru se practica și cultul moșilor, cult care, din perspectivă mitologică, era legat de jertfa adusă celor morți care s-au identificat în timpul vieții cu destinele comunităților în care au trăit, aceste jertfe și pomeniri
numindu-se Moșii de Sâmedru sau Moșii de toamnă, datina funerară fiind dublată, după cum am arătat, de urcările pe înălțimi, căpătând astfel și un caracter sărbătoresc extrafunerar.
Sâmedru este și o sărbătoare populară pastorală, moment când se desfac stânele, marcând sfârșitul sezonului pastoral de vară. Sărbătoarea implica și alte rituri și practici, de ordin fertilizator, fecundativ, de purificare, divinație, apotropaice, pronosticări meteorologice, fel de fel de activități social economice, fiind numită și Ziua Soroacelor, când se sfârșeau vechile înțelegeri (încheiate la Sângeorge) și se legau altele noi.
(Mihai Camilar, Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului)