Săptămâna viitoare, sucevenii au ocazia să se implice în cea mai mare campanie de curățenie, care se desfășoară într-o singură zi, în toate județele României.
În acest an, campania „Let’s do it România” – Ziua de Curățenie Națională, se va desfășura sâmbătă, 28 septembrie.
„La fel ca și anii trecuți, Primăria Suceava se va implica din plin în campanie, atât cu salariați care vor salubriza zona situată la limita administrativ-teritorială dintre municipiu și comuna Ipotești, pe partea dreaptă a drumului de acces către cartierul Europa, cât și cu suport logistic, prin colectarea și transportarea tuturor deșeurilor strânse de voluntari de pe raza municipiului reședință de județ, la zona de depunere și sortare a acestora”, a declarat viceprimarul Gavril Vîrvara, care va coordona întreaga acțiune.
Pe lângă zecile de salariați din primărie care vor colecta gunoaie în zona noului cartier de locuințe pentru tineri, municipalitatea suceveană mizează și pe implicarea a numeroase unități școlare în campania de salubrizare care va avea loc sâmbătă.
Tocmai de aceea, unităților de învățământ sucevene li s-a propus din partea Primăriei Suceava să acționeze în Parcul Șipote, pe lateralele străzii Sofia Vicoveanca, în preajma Mănăstirii Zamca, în zona Cartodrom din cartierul George Enescu, dar și perimetrul adiacent unităților proprii de învățământ.
Printre unitățile școlare invitate să participe la acțiunea de voluntariat, care s-au implicat an de an în această campanie, se numără Școlile Gimnaziale Nr. 1, Nr. 3, Nr. 4, Nr. 9, Nr. 11, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Petru Rareș” și Liceul Teoretic „Filadelfia”.