Sâmbătă se încheie la Câmpulung Moldovenesc Festivalul de sculptură în lemn “Larix”, aflat la cea de a opta ediție. Manifestarea este organizată de Clubul Copiilor și Elevilor din municipiu, cu sprijinul IȘJ Suceava și al Primăriei municipiului Câmpulung. Participanții sînt 25 de copii și profesorii lor de la Palatele Copiilor din Călărași, Brașov, Bacău, Bistrița și Cluburile Copiilor și Elevilor din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Potrivit precizărilor directorului CCE Câmpulung Moldovenesc, Ioan Catargiu, evenimentul a fost gândit ca o tabără de creație, în cadrul căreia toți participanții să se bucure deopotrivă de vacanță și de pasiunea lor pentru sculptură, iar din acest motiv nu a avut loc un concurs propriu-zis, ci toți participanții au fost răsplătiți cu diplome. În plus, deși micii artiști nu au lucrat niciodată în această tabără după o temă dată, în acest an s-au axat cu toții pe ideea “Mozart și muzica”, pentru a integra această activitate celor din “Anul Mozart”.
Festivalul câmpulungean a fost o inițiativă a maestrului Ion Maftei, artist plastic cunoscut, care coordonează și micii sculptori câmpulungeni la Clubul Copiilor. “Am început în urmă cu opt ani o inițiativă comună a directorului de atunci, dl. George Toxin și a mea, să facem acest festival de sculptură. Insist că este un festival, nu un concurs. La concurs se dau premii, dar la festival este o stare sărbătorească. Așa m-am gândit eu la starea sărbătorească a lemnului de larice și de aceea l-am numit Larix. Lucrurile au evoluat, între timp am chemat oameni iubitori ai lemnului din țară, care lucrează cu elevii în cluburile și palatele copiilor. Am avut și ediții când acest festival a fost internațional, am putut invita colegi din Moldova, Ucraina, Polonia. Dar acum lucrurile sînt așa cum sunt. După eutanasierea învățământului, cine se mai gândește în momentul de față la niște activități extrașcolare? Doar niște visători din ăștia, printre care sînt și eu, și actualul director Catargiu și câțiva entuziaști din țară care totuși continuă să vină aici cu toate necazurile lor. Anul acesta este un al muzicii, anul Mozart și ca atare am sugerat participanților, care au primit cu bunăvoință și chiar cu plăcere, ideea de a ne axa pe muzică, Mozart și nu numai. Că vor cânta lucrările noastre sau nu, vom vedea la sfârșit. Se lucrează în lemn de larice, de tei, paltin, plop, în ce și-a ales fiecare. Nu am abordat piatra, elevii sînt destul de necăjiți în timpul anului școlar, nu-ia mai necăjim și în vacanță, să muncească precum sclavii. Lucrările vor rămâne aici, iar unele vor merge la sponsori, pentru că în momentul de față fără sponsori nu se poate face nimic”, ne-a spus maestrul Maftei.
De altfel, numai datorită unor oameni de afaceri iubitori de copii și de artă a fost posibilă organizarea manifestării, pentru că sponsorizările au fost singura sursă de finanțare. Au pus mână de la mână firmele “Rarăul” S.A., “Cosmos Niga” SRL, “Durabil Lang” și “Șoimul” din localitate. Cât despre sprijinul financiar al instituțiilor statului pentru o manifestare ce ține de educație și de valorificarea talentului copiilor, acesta a lipsit ci desăvârșire, dar maestrul Maftei are o explicație. “Mie mi se pare frumos că încă mai există și astfel de oameni, sponsorii, care în plină campanie de integrare, care anihilează totul, mai dau bani și pentru artă. Cât despre statul român, el este statul român, adică cel care…stă. Nu ajută pe nimeni. După aceea, cere rezultate, explicații, de ce nu s-a făcut, de ce nu s-a organizat, dar de ajutat statul nu ajută. Drept pentru care noi ne-am descurcat cum am putut, fără ajutor de la stat. Cum am spus, statul stă”, a mai spus maestrul Maftei.






