Sâmbătă este pomenit în calendarul ortodox Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Gheorghe s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, cel mai probabil în regiunea Armeniei, într-o familie creștină. Tatăl său, Gherontie, provenea dintr-o familie bogată din Capadocia, a fost senator grec și general de armată în timpul împăratului roman Dioclețian. Gheorghe a fost botezat într-o mănăstire din Armenia.
Rămas orfan de tată la vârsta adolescenței, s-a mutat cu mama lui, Polihronia, în cetatea Lidda, din Palestina.
S-a înrolat de foarte tânăr în armata romană și în scurt timp a devenit tribun. Tribunul era unul dintre cei 6 ofițeri superiori care conduceau o legiune romană, cu un efectiv de la 4.200 până la 6.000 de soldați.
A devenit faimos pentru forță, pricepere și vitejie în lupte, dar și pentru înfățișarea frumoasă.
Remarcându-l, împăratul Dioclețian (284-305) l-a avansat foarte repede, numindu-l comandant în garda imperială.
Mai exact, rangul său era de “comis în ceata Invincibililor din garda imperială”.
Istoricii relatează că împăratul Dioclețian avea o spaimă interioară permanentă că Iisus și creștinii “l-ar putea pedepsi”.
Într-o primă etapă, Dioclețian ordonase ca toți militarii să jertfească zeilor, încercând astfel să se asigure că nu există creștini în armata romană.
Din cauza fobiei sale și a unor răspunsuri pe care le primise de la oracole păgâne, prigoanele împăratului împotriva creștinilor sporeau în intensitate.
În anul 303, Dioclețian a emis un edict de persecuție a creștinilor, care a declanșat un imens val de arestări, torturi și condamnări la moarte, sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto”– “numele creștinilor să fie șters”.
Conform decretului, creștinii erau obligați să-și predea bibliile autorităților, pentru a fi arse.
În contextul acestor evenimente, ginerele împăratului, Galeriu, a provocat două incendii în palatul imperial, dar a dat vina pe creștini, la fel cum făcuse Nero în anul 64.
Dioclețian a crezut minciuna ginerelui și a ordonat ca toți preoții și clericii creștini să fie arestați și forțați să aducă jertfă zeilor. Apoi, a cerut ca toți ostașii creștini să-și mărturisească credința, pentru a fi pedepsiți.
Valul persecuțiilor a cuprins întregul imperiu, numărul celor martirizați fiind imens și fără precedent.
Fiind în preajma împăratului, în funcția sa de comandant în garda imperială, și văzând cruzimea persecutorilor, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în fața lui Dioclețian, mărturisindu-și credința în Hristos.
În acel moment, împăratul era la Senat și, potrivit relatărilor, a fost uimit, dar și furios să vadă că ofițerul pe care-l simpatiza atât de mult îl înfruntă vorbind despre “slujirea lui Hristos” și încă de față cu senatorii.
Dioclețian l-a trimis la închisoare pe Sfântul Gheorghe. În văzul unei asistențe numeroase, acesta a fost supus la torturi deosebit de crunte, dar pe care le-a suportat cu un curaj și o bărbăție ieșite din comun, păstrându-și neclintită credința în Hristos.
Cei care au asistat la torturarea Sfântului Gheorghe au fost de părere că rezistența și curajul acestuia puteau fi inspirate doar de o forță divină și, prin urmare, credința mărturisită de acesta este cea adevărată.
Ca urmare, mai mulți martori ai evenimentului s-au convertit la creștinism, printre care și Alexandra, soția împăratului Dioclețian, martirizată mai apoi. Dioclețian l-a condamnat pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare, sentința fiind executată la 23 aprilie 303.
(sursa: http://elldor.info/)