Dosar

Sam Antemie, afaceristul lăsat de cămătari fără un deget, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare



Samoil Beniamin Antemie va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani de închisoare
Samoil Beniamin Antemie va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani de închisoare

Dosarul fraudelor bancare nășite de Samoil Beniamin Antemie și Radu Sfichi a ajuns la final într-o primă fază. Tribunalul Suceava a pronunțat ieri pedepsele pentru cei 49 de inculpați din dosar, mulți dintre aceștia doar simple marionete în mâinile lui Antemie și Sfichi. De altfel, mare parte dintre inculpați au și fost achitați, dar soluția de ieri nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Prejudiciul în acest dosar al fraudelor bancare se ridică la aproximativ 800.000 de euro, iar întreaga escrocherie a fost pusă la cale de Samoil Beniamin Antemie, din municipiul Rădăuți, și Radu Sfichi, din comuna Gălănești.
Toți cei 49 de inculpați au fost judecați pentru înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, sub acuzația că, instigați de Sfichi sau Antemie, pe baza înscrisurilor oficiale și sub semnătură privată falsificate de către aceștia și a declarațiilor pe propria răspundere, au indus în eroare băncile, care le-au acordat credite de aproximativ 10.000 de euro fiecare.
Sam Antemie a devenit celebru după ce a rămas fără un deget de la mână, ca urmare a faptului că nu și-a plătit o datorie către cămătari. Se întâmpla în mai 2009, când Sam a fost chemat la raport la locuința din Vicovu de Jos a lui Vasile Coroamă, zis „Tomuța”. Aici mai erau Radu Popescu, zis „Popescanu”, Petru Muntean, zis „Murgu”, ambii din Vicovu de Jos, precum și Radu Sfichi, zis “Țârcoi”, din comuna Gălănești. Pentru că nu a returnat banii luați cu împrumut, Sam Antemie a rămas fără un deget, tăiat la comanda lui „Tomuța”. Acest dosar nu a fost încă finalizat și se află pe rolul Curții de Apel Suceava, fiind în curs de derulare o expertiză la Institutul de Medicină Legală Iași.
Sam Antemie, un pomelnic de infracțiuni
Principalul inculpat din acest dosar, Samoil Beniamin Antemie, a fost condamnat pentru un șir întreg de infracțiuni. Magistrații de la Tribunalul Suceava l-au găsit vinovat pentru două infracțiuni de înșelăciune, pedeapsa aplicată fiind de 5 ani închisoare pentru fiecare faptă în parte. Sam Antemie a mai primit câte 1 an de închisoare pentru două fapte de fals material în înscrisuri oficiale și două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, afaceristul a fost condamnat la câte 5 ani de închisoare pentru două infracțiuni de instigare la înșelăciune. O altă condamnare este de 4 ani de închisoare pentru spălare de bani. În final, Sam Antemie va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani de închisoare. Mai trebuie spus că pentru alte acuzații, respectiv cele de fals în declarații, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals magistrații au dispus încetarea procesului penal.
Un alt personaj trimis în judecată în acest dosar, Radu Sfichi, a fost condamnat și el pentru mai multe infracțiuni, pedeapsa finală fiind de 4 ani de închisoare cu executare.
Trebuie spus că pedepsele în acest dosar nu sunt definitive și pot fi atacate la instanța superioară, respectiv Curtea de Apel Suceava.
Escrocheria a durat timp de 3 ani
Faptele au fost comise în perioada 2005-2008, iar Antemie și Sfichi i-au convins pe ceilalți 47 de inculpați să facă credite la bănci, cu ajutorul unor acte falsificate, și să le dea lor sumele de bani obținute.
Toți banii au intrat în conturile firmelor Inter Kolb SRL Rădăuți, aparținând lui Samoil Antemie, și Sfiva SRL Gălănești, patronată de Radu Sfichi.
Interesant este că printre beneficiarii creditelor frauduloase figurează și soțiile, dar și alte rude ale celor doi inculpați.
Anchetatorii au stabilit trei „tipuri” de clienți. Primii au fost chiar cei doi indivizi, Samoil Antemie și Radu Sfichi, alături de rudele acestora.
În „afacere” au fost atrași prieteni, vecini și angajați temporar la cele două societăți, SC Inter Kolb SRL și SC Sfiva SRL, oameni cărora administratorii le promiteau locuri de muncă sau diferite foloase.
În fine, a treia categorie de persoane era formată din indivizi racolați și cărora li se dădeau aproximativ 100 de euro pentru a contracta respectivele împrumuturi.
Băncile prejudiciate sunt BCR Rădăuți și BCR Siret, CEC Suceava și CEC Rădăuți, dar și Alpha Bank Rădăuți.
Megaescrocheria le-a adus sute de mii de euro și peste un milion de lei
Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională a lui Beniamin Samoil Antemie și a lui Radu Sfichi se împarte în mai multe etape, în care cei doi au acționat separat ori împreună.
De exemplu, în perioada iunie 2005-decembrie 2007, Antemie a falsificat mai multe înscrisuri oficiale și înscrisuri sub semnătură privată, pe care le-a folosit pentru obținerea unor credite bancare în valoare totală de 227.500 de euro și 51.000 de lei.
Controversatul afacerist, mai arată anchetatorii, a măsluit și alte documente, cu care celălalt inculpat, Radu Sfichi, și un alt individ trimis în judecată în această cauză, Victor Mucea, au obținut credite de 42.000 de euro și 70.400 de lei.
Anterior, Radu Sfichi mai obținuse un credit, tot cu documente falsificate, de 34.800 de lei.
Între 30 iulie-12 decembrie 2007, Antemie și Sfichi au determinat alte opt persoane să ia credite de la bănci, în valoare de 497.800 de lei, cu ajutorul actelor măsluite de cei doi.
Văzând că afacerea merge și pot scoate bani din bănci foarte ușor, doar pe baza unor documente și declarații falsificate, Antemie și Sfichi au început racolările, aducându-și rude, prieteni, vecini, cunoștințe, angajați de la societățile lor să facă credite pentru ei.
Lotul lui Antemie a obținut credite în valoare de 1.035.700 de lei și 18.400 de euro, iar indivizii aduși de Sfichi au scos din bănci 22.500 de euro și 500.400 de lei.
În total, arată procurorii, Beniamin Samuil Antemie a câștigat din această megaescrocherie aproape 245.000 de euro și 1.035.700 de lei, iar Radu Sfichi, 64.500 de euro și 535.200 de lei.
Banii din creditele frauduloase, în conturile firmelor lui Antemie și Sfichi
Cei doi inculpați au fost judecați și pentru spălare de bani, pentru că, arată procurorii, au băgat sumele obținute prin creditele frauduloase în circuitele contabile ale firmelor proprii, SC Inter Kolb SRL și SC Sfiva SRL. Astfel, în firma lui Antemie au intrat aproape 1,902 milioane de lei, iar în cea a lui Sfichi circa 96.000 de lei.
„Inculpații au reușit prin creditarea propriilor firme și prin ridicarea de la sfârșitul fiecărui an a acestor sume să introducă în circuitul legal civil sumele respective ce proveneau din săvârșirea unor infracțiuni, ascunzând și disimulând proveniența ilegală a acestora”, explică anchetatorii.
Pedepsele pentru ceilalți 47 de inculpați din dosar
În afara lui Samoil Beniamin Antemie și Radu Sfichi, lista inculpaților cuprinde alte 47 de nume. Cu toții și-au aflat ieri pedepsele dictate de judecător. Acestea sunt următoarele:
Gheorghe Eduard Agache – achitat
Andrei Sorin Constantin – achitat
Stela Antemie – 1 an închisoare cu suspendare
Valerica Antemie – achitată
Dorin Boicu – achitat
Teodor Boicu – achitat
Roxana Elena Brădățeanu – achitat
Marius Constantin Bucinschi – achitat
Ovidiu Adrian Cîrstean – achitat
Sorin Cosmanciuc – achitat
Mihai Aurel Cotleț – achitat
Gheorghe Diaconescu – achitat
Valentin Sandu Dumitrescu – achitat
Daniel Forcuța – achitat
Florin Mihai Galan – achitat
Vasile Simion Galan – achitat
Valentin Haja – achitat
Ciprian Dănuț Hurjui – achitat
Dorina Hurjui – achitată
Marian Dumitru Juravle – achitat
Macarie Eliade – achitat
Ioan Mehno – achitat
Victor Mucea – achitat
Petru Molocea – achitat
Romică Molocea – achitat
Constantin Paliuc – 1 an închisoare cu suspendare
Estera Lidia Paliuc – 1 an închisoare cu suspendare
Ionuț Cătălin Pîntea – achitat
Gheorghe Popovici – achitat
Artur Victor Popovici – 2 ani cu suspendare
Mihai Scheuleac – achitat
Gheorghe Scheuleac – achitat
Rodica Sfichi – achitată
Simion Gheorghe Sfichi – achitat
Dinu Ilie Sfichi – achitat
Răzvănel Teodor Sturzu – 2 ani cu suspendare
Bogdan Teleagă – achitat
Ionel Gheorghe Tudosi – achitat
Sabina Ungurean – achitată
Gheorghe Ungureanu – achitat
Viorel Florin Urian – achitat
Adrian Florin Urian – achitat
Silviu Alexandru Urian – achitat
Elena Elisabeta Ursaciuc – achitată
Daniel Adrian Ursachi – achitat
Ionel Sorin Vălean – achitat
Daniel Cristian Zaharia – achitat.
Au tras țepe de sute de mii de euro și au avut avocați din oficiu
Sam Antemie a mai fost obligat de instanță să achite diferite sume de bani, atât direct cât și împreună cu alți inculpați din dosar. Cea mai mare sumă este de 112.986 de euro, pe care trebuie să o achite către BCR, la care se adaugă 33.287 de euro dobânda restantă, respectiv 3.410 euro comisioane restante, plus dobânzi și comisioane în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, moment din care se va adăuga dobânda legală până la data achitării integrale a debitului. De asemenea, afaceristul a fost obligat să plătească, în solidar cu partenerul său de țepe, Radu Sfichi, suma de 61.956 de euro, bani proveniți dintr-un credit luat de la BCR Siret. Cei doi mai au de plătit alte sute de mii de lei, în solidar cu alte persoane, bani proveniți din credite încasate și nereturnate către bănci.
Interesant este că deși au avut pe mână sute de mii de euro, Sam Antemie și Radu Sfichi nu au fost capabili, în diferite momente ale procesului început acum mai bine de doi ani, să aibă avocați aleși, astfel încât statul trebuie să le suporte și o parte din cheltuielile judiciare.


Radu Sfichi a fost condamnat și el pentru mai multe infracțiuni, pedeapsa finală fiind de 4 ani de închisoare cu executare
Radu Sfichi a fost condamnat și el pentru mai multe infracțiuni, pedeapsa finală fiind de 4 ani de închisoare cu executare
Samoil Beniamin Antemie va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani de închisoare
Samoil Beniamin Antemie va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani de închisoare


Recomandări