Într-un județ în care se încearcă pe toate căile o dezvoltare a turismului, posturile de jandarmi montane, înființate pentru a patrula și a interveni în caz de urgență în stațiunile și pe traseele turistice, se zbat să facă față problemelor zilnice cu foarte puține mijloace auto specifice, mai exact autoturisme de teren și ATV – uri. Așa se face că uneori apar situații hilare, jandarmii fiind nevoiți să se deplaseze pe trasee montane, atât cât pot, inclusiv cu autoturisme Dacia.
În județul Suceava funcționează șase posturi de jandarmi montane. Este vorba de posturile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Moldoviței, Broșteni, Gura Humorului și Cârlibaba.
Oamenii specializați de la aceste structuri au de patrulat trasee montane și intervin, în colaborare cu lucrătorii de la Salvamont, atunci când o persoană aflată pe munte are nevoie de ajutor. Toți trec prin cursuri intensive de schi și alpinism, ce se desfășoară timp de trei săptămâni vara și trei iarna, la Centrul de Pregătire Jandarmi Montani Sinaia, orele de pregătire fiind, într-o primă fază, de inițiere și apoi de perfecționare.
Dacă la capitolul materiale de intervenție alpină (echipament de schi, cordeline, hamuri, sonde pentru căutare în caz de avalanșă, costume izoterme etc.) jandarmii montani sunt bine dotați, marea problemă este la mijloacele de intervenție auto.
Patru mașini de teren și patru ATV-uri, la șase posturi montane
Chiar și în condițiile în care Jandarmeriei Suceava i-au mai fost alocate recent câteva vehicule, toate second-hand, în dotarea posturilor montane sunt doar patru ATV-uri și patru mașini de teren, un ARO cu motor de Toyota și trei Nissan Terrano. Foarte puțin, dacă ne gândim că în județ funcționează șase posturi de jandarmi montane. Practic, nu se poate asigura nici măcar câte un ATV și o mașină de teren pentru fiecare post, un minimum necesar, deși, pentru că lucrează în schimburi, fiind mobilizate 24 de ore din 24, patrulele ar avea nevoie și de mai multe mașini. În aceste condiții, cinci autoturisme Dacia, 1310, Papuc și Solenza, țin și ele loc de mașini pentru intervenții montane.
Căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a radiografiat situația actuală a jandarmilor montani din județ.
„Încadrarea cu mijloace auto este cu mult sub necesar, mai ales dacă ne gândim că vehiculele din dotare nu sunt noi și mai au nevoie și de reparații, însă încercăm să ne descurcăm cu ce avem la dispoziție. Ne-am dori și o mai bună mobilitate prin dotarea cu GPS-uri, deocamdată avem în dotare doar unul, la Postul Montan Câmpulung Moldovenesc. Sperăm că până la finele anului se va implementa sistemul de comunicație prin satelit TETRA, și atunci fiecare jandarm montan va putea comunica de oriunde, foarte ușor”, a declarat căpitanul Cornaci.
Au ajuns în două ore la Cabana Rarău, cu o Dacia 1310
Deficiențele în ceea ce privește mijloacele de intervenție ale jandarmilor montani s-au văzut pe 21 august, când la Cabana Rarău a izbucnit un scandal monstru, mai mulți tineri încăierându-se cu personalul unității și câțiva turiști. Chemați la fața locului, jandarmii montani au ajuns abia după două ore, când protagoniștii încăierării deja dispăruseră. Ei au avut o explicație pentru întârziere.
Mașina ARO cu motor de Toyota, folosită la intervențiile pe munte, era în acea perioadă defectă, astfel că echipajul s-a deplasat pe impracticabilul drum spre cabană cu un autoturism Dacia.
Au participat la salvarea a 68 de persoane
Totuși, în ciuda acestor probleme, activitatea jandarmilor de la cele șase posturi montane este una destul de eficientă. În primele zece luni ale anului în curs, jandarmii montani au aplicat 1.352 de sancțiuni contravenționale, au constatat 38 de infracțiuni și au participat la 20 de acțiuni de salvare a unor persoane rătăcite, acțiuni desfășurate în colaborare cu salvamontiști, pompieri sau polițiști. În total, prin aceste acțiuni, au fost salvate 68 de persoane (cele mai multe, 43, la finele lunii trecute, când s-a blocat telescaunul de la Vatra Dornei), turiști, oameni plecați la cules ciuperci sau călugări care se rătăciseră prin munți ori prin pădure.