„Salvați Copiii” acordă ajutor de urgență pentru 10.000 de copii din Georgia



Biroul din Georgia al Organizației „Salvați Copiii” va asista aproximativ 10.000 de copii și familiile acestora, afectați de conflictul izbucnit la frontiera dintre Rusia și Georgia, informează „Salvați Copiii” România.
Biroul din Georgia al organizației va distribui obiecte sanitare și igienice, alimente și alte obiecte casnice, valoarea ajutorului oferit până acum fiind de 50.000 de dolari.
Personalul din Georgia s-a arătat îngrijorat de soarta locuitorilor din Tskinvali, capitala Osetiei de Sud, și a celor din orașul învecinat, Gori, situat dincolo de granița georgiană, întrucât sute de oameni au murit sau au fost răniți în cele două orașe de la începutul conflictului dintre Georgia și Rusia, în noaptea de joi spre vineri.
„Trebuie să ajutăm miile de familii prinse în acest conflict. Suntem îngrijorați mai ales de soarta familiilor din orașele Tskinvali și Gori. Luptele au fost intense încă din noaptea zilei de joi și se pare că multe familii nu au acces la apă potabilă”, a spus Tom Vincent, directorul Biroului „Salvați Copiii” din Georgia.
El a mai spus că spitalele din Tskinvali și Gori sunt deja pline de răniți și au rămas fără echipament și instrumente medicale.
Conform primelor raportări ONU, câteva mii de familii, majoritatea etnici georgieni, și-au părăsit casele și s-au mutat din Osetia de Sud în localitățile Gori, Rustavi și Mtskheta din Georgia. Din statisticele oficiale ale Organizației „Salvați Copiii” rezultă că aproximativ 3.500 de persoane și-au părăsit locuințele din localitățile estice ale Georgiei – Bazaleti, Lagodekhi, Sagarejo, Tskhvarichamia, Mtskheta, Gardabani, Dusheti, Bolnisi, Borjomi, Rustavi – și capitala Tbilisi.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) din Georgia apreciază că acestora li se adaugă alte 50.000 – 60.000 de persoane care nu se mai află în casele lor, dar care nu sunt înregistrate.