Etapa a XXXIII-a a Ligii a III-a programează partida Cetatea Târgu Neamț – Cetatea Suceava. Cu promovarea în eșalonul secund asigurată încă de la finalul turului, fotbaliștii suceveni par să-și fi pierdut interesul pentru competiție pe acest final de sezon. Toată lumea se gândește deja la vacanță, mai puțin antrenorul Marian Pană, care uzează de toate mijloacele pentru a-și menține jucătorii în priză. „Partida de la Târgu Neamț nu poate influența în vreun fel ierarhia finală, însă noi avem un blazon de respectat, așa că ne dorim să câștigăm această confruntare”, a declarat tehnicianul Cetății. Șase fotbaliști indisponibili au sucevenii pentru întâlnirea de la Târgu Neamț: Dicher, Halip, Nicolau, Ungureanu, Pandele și Breniuc.
Chiar dacă au pierdut pe teren propriu meciul cu CF Brăila susținut în etapa precedentă, fotbaliștii de la Rarăul nu au abandonat încă lupta pentru evitarea retrogradării. În ultimă instanță, salvarea câmpulungenilor poate veni tocmai de la Bacău. Dacă gruparea patronată de Dumitru Sechelariu va retrograda din eșalonul secund, atunci FCM II Bacău va fi automat retrogradată, astfel că Rarăul ca primi un nesperat colac de salvare pe acest final de sezon.
Într-un alt joc, Juventus Fălticeni va primi pe teren propriu replica formației FC Bârlad.
Dar iată care este programul complet al meciurilor din runda a XXXIII-a:
Cetatea Târgu Neamț – Cetatea Suceava (se joacă mâine de la ora 18.00)
Juventus Fălticeni – FC Bârlad
Willy Bacău – Oțelul II Galați
Aerostar Bacău – Rarăul Câmpulung Moldovenesc
Ceahlăul II Piatra Neamț – Poli II Iași
CF Brăila – FCM II Bacău
Leonard Pașcani – Bujorii Târgu Bujor
Politehnica Galați – Pambac Bacău
CFR Pașcani – Laminorul Roman Clasament
1. Cetatea Suceava 32 23 6 3 68-13 75
2. Aerostar Bacău 32 19 7 6 51-27 64
3. Politehnica Galați 32 17 8 7 46-23 59
4. Willy Bacău 32 17 6 9 68-46 57
5. Poli II Iași 32 13 11 8 54-39 50
6. FC Bârlad 32 15 3 14 46-49 48
7. Juventus Fălticeni 32 14 4 14 35-44 46
8. Oțelul II Galați 32 14 3 15 45-36 45
9. CFR Pașcani 32 14 3 15 44-44 45
10. FCM II Bacău 32 11 11 10 46-39 44
11. CF Brăila 32 12 8 12 43-42 44
12. Cetatea Tg. Neamț 32 13 4 15 53-64 43
13. Ceahlăul II 32 12 6 14 38-34 42
14. Pambac Bacău 32 12 6 14 38-44 42
15. Laminorul Roman 32 11 5 16 39-46 38
16. Rarăul Câmpulung 32 10 7 15 34-49 37
17. Bujorii Târgu Bujor 32 6 5 21 19-60 23
18. Leonard Pașcani 32 1 5 26 20-87 8