Salvamontiștii suceveni le recomandă turiștilor și amatorilor de drumeții care doresc să meargă pe munte zilele acestea să-și ia o serie de măsuri de precauție pentru a nu avea neplăceri.
Pentru că se anunță vreme destul de capricioasă, cu vânt, lapoviță și ninsori în zona montană, turiștii trebuie să fie echipați corespunzător, cu ghete de iarnă, mănuși, cagulă, parazăpezi, jachetă vânt, polar, suprapantalon, rucsac, căciulă, apă și dulciuri. O altă recomandare este aceea de a lua numerele de telefon ale serviciului salvamont și să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis.
„Sub nici o formă, turiștii nu trebuie să se aventureze pe anumite trasee mai dificile, de regulă pe cele de creastă, în condiții meteo nefavorabile, deoarece marcajele pe timp de iarnă sunt mai puțin vizibile, de cele mai multe ori acoperite de stratul de zăpadă sau de crengile copacilor încărcați de zăpadă, vizibili fiind numai stâlpii de marcaj, vopsiți în culorile alb și negru în golurile alpine. De asemenea, este recomandat ca cineva din grup să fi făcut traseele pe timp de vară, pentru a se putea orienta mai ușor în condiții meteo nefavorabile”, a arătat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Timpii de mers pot fi și de două ori mai mari
Turiștilor li se cere ca în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, să telefoneze serviciului salvamont, pentru informații sau pentru intervenții în timp optim, pentru a se evita situații neplăcute, uneori critice.
„Majoritatea turiștilor care au probleme sună la serviciile salvamont numai atunci când văd că se înnoptează, ceea ce face mult mai dificilă o acțiune a salvatorilor montani. De aceea, este indicat ca turiștii să abordeze traseul cât mai matinal posibil, iar în prima zi este indicat să plece pe un traseu ușor spre creastă sau cabane, iar a doua zi, funcție de condițiile meteo, condiția fizică și echipament să meargă pe un traseu mai dificil sau de creastă. Pentru turiștii fără experiență în drumeții montane este indicat să abordeze doar traseele ușoare de acces la cabanele montane”, a mai spus Voicu Raia.
Salvamontiștii mai atrag atenția că timpii de parcurgere a unui traseu pe timp de iarnă sunt mai mari, uneori chiar de două ori, față de timpii afișați pe tablele indicatoare sau în hărțile turistice.
Transrarăul este închis
Un alt aspect pe care turiștii trebuie să-l ia în considerare este faptul că Transrarăul este închis.
„Întrucât sunt mulți care ignoră faptul că Transrarăul este închis odată cu prima cădere de zăpadă, că se creează polei pe șosea sau șoseaua este acoperită de zăpadă, facilitând derapajul, este obligatoriu să-și doteze autovehicolele cu anvelope de iarnă, să fie în porbagaj un set de lanțuri antiderapante și o lopată mică”, sună recomandarea Serviciului Salvamont Suceava.
Reprezentanții Salvamont fac apel la amatorii de drumeții să anunțe orice problemă, mai ales că în urmă cu câteva zile a fost vijelie, iar mai mulți arbori fie s-au rupt, fie au fost smulși din rădăcini, blocând anumite porțiuni din trasee.
Pentru informații suplimentare, turiștii sunt rugați să sune la 0745/313052 și 0salvamont, pentru informații si recomandări privind zona montană, respectiv 112 pentru cazurile ce implică actiunea comună a mai multor servicii de urgență.