Doi tineri din comuna Straja, cercetați penal pentru contrabandă cu țigări în formă agravantă după ce ar fi fost interceptați de poliție în timp ce transportau baxuri prin pădure, în apropiere de graniță, susțin că sunt victimele unui abuz, fiind săltați doar din cauză că se aflau în zona în care a fost abandonată marfa, la cules de bureți.
Vasile Pătrăuțean, în vârstă de 28 de ani, și Ioan Pătrăuțean, de 21 de ani, ambii din Straja, i-au reclamat pe polițiști și pe procurorul de caz imediat ce au ieșit din arest, petrecând după gratii 24 de ore, cât a fost valabilă ordonanța de reținere emisă pe numele lor.
Toată povestea din acest caz începe săptămâna trecută, joi după-amiază, în jurul orei 16.00, când un echipaj al Poliției de Frontieră a interceptat, într-o zonă de pădure, două persoane care transportau colete voluminoase. Suspecții au fost somați verbal, însă au ignorat avertismentul, abandonând marfa și luând-o la fugă. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul Ilie Poroch Serițan, aceștia au fost urmăriți spre zona pârâului Straja, fiind reținuți după o urmărire în care polițiștii au tras patru focuri de armă în plan vertical.
Suspecții identificați de poliție sunt cei doi tineri cu același nume, vecini, dar fără grad de rudenie între ei. Țigările abandonate au fost recuperate, polițiștii identificând șase baxuri în care se aflau 3.000 de pachete de țigări marca Doina, de proveniență Republica Moldova.
Reținuți 24 de ore, apoi eliberați cu interdicția de a părăsi localitatea
A doua zi, vineri, cei doi suspecți au ajuns în arestul poliției, pe baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore. Sâmbătă însă, la expirarea ordonanței, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a decis că nu se impune înaintarea acestora în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă, împotriva lor dispunându-se doar interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
„Eu și vecinul meu eram în pădure, căutam bureți. Baxurile de țigări erau cam la un kilometru de noi… s-au auzit focuri de armă, polițiști i-au urmărit pe contrabandiști și când ne-au văzut au crezut că noi suntem. Ne-au ridicat și dus la audieri, apoi în arest. Am tot explicat că nu avem nici o legătură cu țigările, cred că după un timp și-au dat și ei seama… adevărații contrabandiști au fugit”, ne-a declarat Vasile Pătrăuțean.
Mai trebuie spus că în momentul în care au fost găsiți de poliție, cei doi nu aveau asupra lor bureți, ci doar o sacoșă și un cuțit, dovadă, din punctul lor de vedere, că se aflau în căutare de ciuperci și nu la cărat de țigări de contrabandă.
Din punctul de vedere al reprezentanților Poliției de Frontieră nu sunt prea multe de comentat. Pe numele celor doi s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de contrabandă în formă agravantă, considerându-se că sunt elemente suficiente și clare care să demonstreze vinovăția acestora.