Ediția a XII-a

Salonul Literaturii Române din Bucovina



Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a găzduit vineri cea de-a XII-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina, eveniment organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de biblioteca publică județeană și Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB).
„A devenit deja o tradiție ca la acest salon să participe personalități culturale de la Cernăuți”
Așa cum a remarcat la deschiderea manifestării dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, directorul instituției de carte sucevene, care a adresat salutul de gazdă, „a devenit deja o tradiție ca la acest salon să participe personalități culturale de la Cernăuți”, anul acesta „piesa centrală” a evenimentului fiind prof. univ. dr. Ilie Luceac, care a venit împreună cu acad. Alexandrina Cernov, Maria Dovhan, directorul Bibliotecii Științifice Universale Regionale „M. Ivasiuc”, și Elena Mihai, directorul Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi” din Herța.
Moderatorul evenimentului, dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul-șef al revistei „Bucovina literară”, care a remarcat „numărul mare de intelectuali cunoscuți în spațiul bucovinean” prezenți la ediția din acest an, a dat cuvântul, înainte de prezentarea punctelor din program, consilierului județean col. (r) Ioan Abutnăriței (care a felicitat colectivul Bibliotecii Bucovinei pentru organizarea evenimentului) și directorului Bibliotecii Științifice Universale Regionale „M. Ivasiuc”, Maria Dovhan, care a transmis salutul cernăuțenilor și a apreciat „colaborarea fructuoasă” cu biblioteca suceveană.
Eudoxiu Hurmuzaki, „istoricul și omul politic providențial pentru Bucovina”
În conferința cu tema „Eudoxiu Hurmuzaki în context contemporan”, prof. univ. dr. Ilie Luceac a conturat efigia lui Eudoxiu Hurmuzaki, „istoricul și omul politic providențial pentru Bucovina”, „primul istoric după Șincai, care a elaborat, la scară monumentală, o istorie a românilor”.
În continuare, dr. Alis Niculică a prezentat bilanțul editorial al anului 2015 în Bucovina, iar Elena Mihai, directorul Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi” din Herța, a expus situația aparițiilor literare în limba română din regiunea Cernăuți, cu accent pe cele tipărite de Grupul Editorial „Cuvântul” din Herța.
Au fost lansate apoi volumele „Eudoxiu (Doxaki) Hurmuzaki (1812-1874)”, autor Ilie Luceac, („un volum necesar scris de un istoric sagace”, așa cum a remarcat dr. Alexandru Ovidiu Vintilă) și bibliografiile „Crai Nou (1990-1991)”, autori Elena Pintilei și Adriana Chindriș, și „Revista Bucovinei (București 1916, Cernăuți 1942 – Timișoara 1945)”, autori Alis Niculică și Vasile I. Schipor.
„Unul dintre primele evenimente în susținerea candidaturii orașului Suceava pentru titlul de Capitală Culturală Europeană”
Au fost prezentate în cadrul salonului revistele „Glasul Bucovinei” (Cernăuți) și „Analele Bucovinei” (Rădăuți) de către acad. Alexandrina Cernov, respectiv dr. Vasile Schipor.
O remarcabilă intervenție a avut Carmen Veronica Steiciuc, președinta SSB, care după ce a rugat participanții să păstreze un moment de reculegere în memoria poetului Ion Cozmei (care a fost condus pe ultimul drum la începutul acestei luni) a propus ca Salonul Literaturii Române din Bucovina să fie „unul dintre primele evenimente în susținerea candidaturii orașului Suceava pentru titlul de Capitală Culturală Europeană”.
Și pentru că, așa cum a subliniat moderatorul manifestării, dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, „dialogul cultural nu este doar o poveste, ci se înfiripă cu adevărat la Biblioteca Bucovinei”, participanții au avut apoi discuții despre cărți și despre activitatea literară din arealul bucovinean.


Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina


Recomandări