Amânare

Salonul Literaturii Române din Bucovina va avea loc la toamnă

Cea de-a VI-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina, anunțată inițial că se va desfășura în zilele de 18-19 iunie a.c., a fost reprogramată pentru toamna acestui an.
Promotorii manifestării, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava și Societatea Scriitorilor Bucovineni, au amânat salonul „din motive organizatorice”, deși preparativele erau destul de avansate.
Autorii, editurile, tipografiile, instituțiile de învățământ și cultură care se pregăteau să participe cu volumele care au văzut lumina tiparului în 2008/2009 vor fi anunțate din timp asupra intervalului în care se va organiza salonul.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Au început înscrierile pentru Salonul Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”