La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava a avut loc marți vernisajul expoziției Salonului Internațional de fotografie „Eurofotoart” – ediția a VI-a.
Apreciat de Victor T. Rusu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, ca „un eveniment cultural de excepție”, salonul, organizat de Asociația Euro Foto Art, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și al Biroului de Informare al Parlamentului European din România (dedicat Zilei Europei 2014), a antrenat artiști fotografi din 21 de țări europene, dar și din SUA, China, India și Bangladesh.
Salutat la deschidere de Viorel Varvaroi, managerul Centrului Cultural Bucovina, salonul a fost prezentat de Ștefan Toth, președintele Asociației Euro Foto Art și al Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea, „un prieten al Bucovinei”, așa cum a subliniat Victor T. Rusu, o prezență constantă în această zonă ca membru al juriului anual al Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina – Mileniul III”.
Ștefan Toth, care a spus că la cea de-a VI-a ediție a Salonului „Eurofotoart” au participat cca. 40 de artiști fotografi cu 2.419 fotografii (din care juriul internațional a selectat 98 de lucrări), a subliniat faptul că salonul, care „a fost realizat cu forțe proprii”, este itinerat cu ajutorul unor prieteni.
Întrucât premiile salonului poartă numele lui Carol Pop de Szathmari, Ștefan Toth a prezentat câteva date despre „primul fotograf de război”, anunțând totodată că Victor T. Rusu (care urma să deschidă la City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, expoziția personală de fotografie cu genericul „Jazz-Photo”) este de acum membru al Asociației Euro Foto Art.