Salonul Auto Bucovina 2014

Salonul Auto Bucovina 2014, care va găzdui ultimele modele ale celor mai importanți dealeri auto din regiune, se va desfășura în perioada 20 – 22 iunie, pe Esplanada Casei de Cultură Suceava, cu ocazia Zilelor Municipiului Suceava, și va putea fi vizitat zilnic, începând cu ora 10:00.Peste 75 de modele, multe în premieră, ale celor peste 11 mărci auto pot fi admirate și testate în cadrul evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava în asociere cu Primăria Municipiului Suceava. Manifestarea, eveniment aflat la cea de-a XI-a ediție, este specializată în autoturisme; autoturisme de teren; vehicule utilitare ușoare, piese și accesorii auto; servicii financiare și asigurări.Astfel, printre vedetele salonului ce vor fi prezente se numără noile modele Nissan Qashqai, Mitsubishi ASX, Citroen C-Ekysee sau Seat Leon ST. De asemenea, Mercedes-Benz, prezintă ultimele modele CLA, GLA, S Klasse, V Klasse, C Klasse, reprezentanții mărcii Hyundai vor aduce, în premieră, la Salonul Auto Bucovina modelele Hyundai Elantra și Santa Fe, iar Ford va expune noul Ford Focus.Pe perioada evenimentului, vizitatorii se vor bucura de ofertele promoționale oferite de dealeri la achizițioarea de mașini noi sau rulate și oferta finaciară pentru leasing sau asigurări auto.Timp de 3 zile vor fi organizate prezentări ale celor mai noi modele de autoturisme și vor avea loc sesiuni de drive test.

Recomandări

Ford Pro şi UniCredit Leasing lansează o ofertă pentru companii: programul RABLA şi dobândă fixă 0% la leasing financiar.

CJ Suceava a promovat Bucovina ca destinație turistică de referință în Europa, la Salonul Mondial de la Paris