Expoziție

Salonul artiștilor plastici amatori

Vernisajul Salonului de primăvară-vară 2008

În galeria de la etajul Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava s-a deschis marți Salonul de primăvară-vară al artiștilor plastici amatori, manifestare competițională adresată tuturor creatorilor plastici amatori din județ, consacrați sau începători.
Talent și ingeniozitate artistică
Manifestarea, organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale împreună cu CMB Suceava, reunește un număr de 33 de participanți, membri ai cenaclurilor de creație „Dimitrie Loghin” din Suceava, „Ion Irimescu” din Rădăuți, ai Asociației de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG-Tonitza Art Group) Suceava și ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, ai Clubului Umoriștilor Bucovineni și ai Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, cărora li s-a adăugat un grup de copii talentați de la Centrul de Servicii Comunitare Gura Humorului.
Un salon care etalează peste 80 de lucrări, 47 de pictură și 12 de grafică, precum și piese de o mare diversitate expresivă (de la icoane pe sticlă, la lucrări decorative realizate în tehnici mixte sau împletituri din sfoară), toate având calitatea de a reliefa talentul și ingeniozitatea artistică.
Nume consacrate și nume noi
De remarcat că alături de numele consacrate ale unor expozanți (Ana Candrea Constantin, Radu Bercea, Doina Vianora Catargiu, Iosif Csukat…) sau ale unor artiști cu participare regulată în ultimii ani (Doina Buliga Mindi, Ana Maria Ovadiuc, Rodica Bușcu, Iulian Dziubinschi, David Croitor, Ioan Bodnar…) apar nume noi (Alexandra Racu, Andreea Juduc, Cristina Andrișan…).
Prezentată de graficianul Mihai Pânzaru PIM, care a subliniat prezența la vernisaj a venerabilei artiste Ana Candrea Constantin, însoțită de prof. Nina Cionca, nepoata lui Ciprian Porumbescu, manifestarea a constituit totodată prilejul lansării „Catalogului Salonului Anual 2007”, care reproduce câte o lucrare semnificativă a fiecărui participant la ediția anterioară a salonului sucevean. Expoziția va putea fi vizionată până la sfârșitul acestei luni, după care va fi itinerată la Vatra Dornei.

Recomandări

Lucrări realizate în cadrul taberei de creație de la Mănăstirea Humorului, expuse la Muzeul Național al Bucovinei

646 de fotografi, din 58 de țări, participă anul acesta la Salonul Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, ediția a XXI-a

Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale