Unul dintre cele mai frumoase saloane de cosmetică și înfrumusețare din zona Moldovei se află în municipiul Suceava, pe strada Mărășești, nr. 16.
„Michelle Center” este al doilea salon deschis de cei de la „Michelle”, firmă care a reușit să rămână în top pe piața suceveană, la zece ani de la inaugurarea salonului „Michelle Beauty&SPA”, de pe strada Alexandru cel Bun, nr. 4.
Încă de la intrarea în noul salon „Michelle”, situat pe strada Mărășești, într-un spațiu de aproximativ 200 de metri pătrați, rămâi impresionat de designul interior.
Combinația plăcută și relaxantă de culori calde, spoturile și proiectoarele de lumini care fac clientul să se simtă în centrul atenției, pe o scenă în care el și numai el este vedeta, elementele decorative moderne, canapelele și fotoliile de ultimă modă în domeniu sunt ingredientele perfecte ale unui salon în care serviciile și produsele de calitate și aparatura de ultimă generație îi asigură succesul.
Reprezentanții „Michelle Center” precizează că au mers pe același standard de calitate impus încă de la deschiderea primului salon „Michelle”, în 2003, având mai multe principii bine stabilite: respectarea întotdeauna a programărilor și corectitudinea față de clienți, servicii de calitate obținute prin mix-ul “specialist + produse de calitate + echipamente de top” și prețuri corecte (lista de prețuri este afișată atât în salon, cât și pe site-ul www.salon-michelle.ro).
Echipa „Michelle” participă în mod constant la seminarii specifice, workshop-uri, prezentări de produse, training-uri, pentru a fi la curent cu toate noutățile în domeniu.
„Michelle Center” este singurul salon din Suceava acceptat să ofere spre vânzare clienților săi produse de foarte bună calitate din marca Kerastase, brandul de lux de la L’Oreal.
Saloanele „Michelle” – coafor, manichiură/pedichiură, cosmetică, modelare corporală
Saloanele „Michelle” din municipiul Suceava oferă servicii de coafor, manichiură, pedichiură, cosmetică, modelare corporală.
Pe www.salon-michelle.rosau pe pagina de Facebook www.facebook.com/Michelle.Center.Suceavagăsiți ofertele speciale și pachetele oferite, precum și lista de prețuri.
Printre aparatele de ultimă generație și serviciile oferite se numără radiofrecvența tripolară Apollo Pologen – corporal (topește grăsimea și celulita) și facial (întinde pielea ca fierul de călcat), LPG Cellu M6 (cel mai performant aparat de modelare corporală), Kuma Shape (trei tehnologii într-un singur aparat – radiofrecvență+infraroșu+vacuum), Capsula Dermalife Spa Jet, Microdermabraziune, Mezoterapie.
Pentru programări: „Michelle Center” (0752 556 796; id messenger: michelle.center_sv) sau „Michelle Beauty&SPA” (0745 632 784; id messenger: michelle.beautyspa).