Salma Hayek, într-un film regizat de Emir Kusturica



Actrița Salma Hayek va juca alături de Javier Bardem în filmul „Seven Friends of Pancho Villa and the Woman with Six Fingers”, o evocare a vieții celebrului revoluționar mexican, ce va fi transpusă pe marele ecran de Emir Kusturica, informează allocine.fr.
Emir Kusturica a confirmat pentru allocine.fr faptul că a început să lucreze la proiectul intitulat „Seven Friends of Pancho Villa and the Woman With Six Fingers” și că Javier Bardem va juca alături de Salma Hayek în acest film.
Deși nu a precizat numele personajului pe care îl va interpreta celebra actriță mexicană – criticii de film francezi înclină spre rolul femeii cu șase degete, prezentă și în titlul producției -, regizorul a confirmat participarea Salmei Hayek la acest film, în care va juca pentru prima oară în cariera sa alături de spaniolul Javier Bardem.
Până la lansarea acestui film, Salma Hayek, absentă de pe marile ecrane de la episodica ei apariție în „Un cântec străbate lumea/ Across the Universe” din 2007, va juca rolul unei femei cu barbă, Madame Truska, în pelicula „Cirque du Freak”, ce va fi lansată în 2010.
Salma Hayek, în vârstă de 42 de ani, este una dintre cele mai exotice frumuseți de la Hollywood. Ea a fost nominalizată la Oscar, pentru portretul pictoriței mexicane Frida Kahlo din „Frida” (2002). Actrița este producătorul executiv al celebrului serial de televiziune american „Betty cea urâtă din New York”.
Javier Bardem este un actor spaniol de succes, cu o filmografie bogată. De-a lungul anilor, a fost de două ori nominalizat la premiile Globul de Aur, pentru rolurile din filmele „Viața și epoca lui Reinaldo Arenas” (2001) și „Marea dinlăuntru” (2005). De asemenea, Bardem a fost recompensat cu un premiu Oscar pentru rolul din „Nu există țară pentru bătrâni” (2008). Javier Bardem a jucat recent în „Vicky Cristina Barcelona” (2008), în regia lui Woody Allen, și în „Biutiful”, de Alejandro Gonzalez Inarritu.
Emir Kusturica urmează să apară, în calitate de actor, pe afișul filmului „L’Affaire Farewell”, ce va fi lansat pe 23 septembrie. Kusturica este dublu câștigător la Cannes, el primind prestigiosul Palme d’Or pentru peliculele „Tata în călătorie de serviciu” (1986) și „Underground” (1995). Filmul său de debut, „Do You Remember Dolly Bell?”, a câștigat primul său mare premiu, Leul de Argint la Veneția. De asemenea, Kusturica mai are în palmares un debut american răsunător, „Arizona Dream” (1993), iar în 1998, el a câștigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneția, cu „Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat”, o scandaloasă comedie despre țigani. Cel mai recent film al său, „Maradona by Kusturica”, este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu „Dumnezeul fotbalului”, Diego Maradona.