Saliva unei căpușe ar putea fi folosită în tratarea cancerului, spun cercetătorii brazilieni, care au descoperit la o specie sud-americană o proteină care distruge celulele canceroase, dar nu și pe cele sănătoase, potrivit AFP.
Saliva acestei căpușe – Amblyomma cajennense – ar putea fi folosită pentru tratarea cancerului de piele, la ficat și la pancreas, consideră cercetătorii brazilieni.
„Este o descoperire majoră”, spune Ana Marisa Chudzinski-Tavassi, cercetătoare în biologie moleculară la Institutul Butantan din Sao Paulo, care a condus studiul. „Substanța din saliva acestei căpușe… ar putea fi remediul pentru cancer”, a mai spus ea.
Tavassi a mai povestit că a descoperit din întâmplare calitățile acestei proteine, botezată Factorul X activ, testând proprietățile anticoagulante ale salivei căpușelor, care permit acestui parazit să se îndoape cu sânge supt de la animale sau oameni.
Au urmat teste de laborator pentru observarea efectelor proteinei asupra celulelor canceroase, dar și a celor sănătoase, iar rezultatele au depășit toate așteptările cercetătorilor. „Spre marea noastră surpriză, nu a omorât celulele sănătoase, dar a omorât celulele canceroase”, a declarat bucuroasă Tavassi.
Cercetătoarea testează în continuare saliva căpușelor pe șoareci care au cancer. „Dacă tratez în fiecare zi o mică tumoare a animalului, timp de 14 zile, această tumoare nu se mai dezvoltă și chiar se diminuează. Masa tumorii scade. Iar dacă este tratată timp de 42 de zile, chiar dispare”, explică ea.
Pentru a produce, însă, și un medicament pe baza acestei proteine, va fi nevoie de teste clinice efectuate pe parcursul a mai mulți ani și de investiții masive, două lucruri pe care Brazilia nu le poate asigura la ora actuală.
Între timp, Ana Marisa Chudzinski-Tavassi a depus o cerere de brevetare pentru proteina din saliva acestei căpușe și își prezintă descoperirea în lume.




