Salariul minim ar putea fi între limita stabilită prin proiectul Legii bugetului de stat pe 2008 și valoarea cerută de sindicate, urmând ca o propunere să-i fie prezentată premierului în ședința de Guvern din 7 noiembrie, a declarat, ieri, ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian.
La ieșirea de la întâlnirea cu reprezentanții confederațiilor sindicale, la care a participat și Paul Păcuraru, ministrul muncii, Vosganian a spus că discuțiile nu s-au soldat cu stabilirea unui salariu minim pe economie, însă în ședința de miercuri a Executivului, vor prezenta premierului Călin Popescu Tăriceanu o „propunere a suportabilității în funcție de estimările făcute”.
El a precizat că au fost făcute estimări pentru un salariu minim de 500, 520, respectiv 550 de lei, iar în funcție de rezultatele acestor estimări se va face, miercuri, o propunere în ședința de Guvern.
Potrivit ministrului, creșterea salariului minim înseamnă un impact pe salariul mediu brut și că, cel mai probabil, valoarea salariului minim va fi undeva între limita stabilită prin Legea bugetului pe 2008 și cea cerută de sindicate, respectiv 450 și 540 de lei.
Ministrul muncii, Paul Păcuraru, se va întâlni, astăzi, cu reprezentanții patronatelor pentru a vedea care este punctul lor de vedere în ceea ce privește stabilirea salariului minim pe economie, astfel încât să poată face o propunere coerentă în cadrul ședinței de Guvern de miercuri.
Ministrul nu a putut da un reper al salariului minim, însă a precizat că suma cerută de sindicate este prea mare și ar duce la un deficit bugetar important. El a mai afirmat că, totuși, salariul minim va fi fixat între propunerea făcută de Guvern, de 450 de lei și cea cerută de sindicate, de 540 de lei.
Totodată, ministrul a amintit că în Programul de guvernare era prevăzută o creștere a salariului minim cu 60 la sută, iar stabilirea acestuia la 450 de lei, raportat la 280 de lei, cât era în 2004, ar duce la realizarea angajamentului din acest document.
Salariul minim de 500 de lei, de neacceptat
La finalul întâlnirii, președintele CNSLR – Frăția, Marius Petcu, a declarat că o ofertă a salariului minim între 500 și 540 de lei ar putea fi acceptată, însă exclude un salariu minim pe economie mai mic de 500 de lei în 2008. Petcu a precizat că în cazul în care oferta Guvernului nu va fi satisfăcătoare, confederațiile vor declanșa conflictul de muncă, prin care vor fi blocate ramuri întregi ale economiei, estimând că, în cazul în care acțiunea va fi declanșată, la ea vor participa 1,5 milioane de oameni.
La rândul său, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat că este prematur să se pronunțe asupra unei cifre a salariului minim, dar a precizat că acesta, în 2008, ar trebui să fie de 700 de lei. „Am luat în discuție toate consecințele și impactul asupra bugetului de stat (…), salariul minim este un element care îi vizează pe toți partenerii implicați, respectiv sindicate, patronate și Guvern”, a spus Costin.
Ministrul Muncii se va întâlni din nou cu reprezentanții sindicatelor, după ședința de Guvern de miercuri, pentru a le comunica decizia Executivului în ceea ce privește salariul minim pe economie în 2008.



