Salariul mediu brut va crește în anul 2006 cu 16,7%, până la nivelul de 1.130 de lei noi, se arată în varianta definitivă a prognozei de toamnă publicată de Comisia Națională de Prognoză (CNP).
Câștigul salarial mediu brut va fi în anul 2007 de 1.270 de lei noi, mai mare cu 12,4% față de anul precedent. CNP nu a modificat nici unul dintre acești indicatori față de varianta preliminară a prognozei de toamnă.
Prognoza a revizuit în sens pozitiv estimările privind rata șomajului pentru anul curent și cel următor. Astfel, la sfârșitul anului este așteptată o rată a șomajului de 5,4% (față de 5,7% în varianta preliminară), iar anul viitor este estimat un nivel de 5,6% (față de 5,3% în varianta preliminară).
În 2008, numărul salariaților va depăși șase milioane, iar populația ocupată totală va ajunge la 9,2 milioane de persoane, conform CNP.
Estimările, pe care Comisa Națională de Prognoză le publică primăvara și toamna, ajută construcția bugetului public și fundamentează politicile economice ale Guvernului.





