Câștigul salarial mediu a crescut în octombrie cu 7 lei (0,4%) față de luna precedentă, la 1.705 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.500 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (998 lei), a anunțat luni INS, informează Mediafax. „În majoritatea activităților din sectorul economic nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat ușoare creșteri față de luna septembrie 2014. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net și din alte fonduri, dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte)”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai mari creșteri au avut loc în silvicultură și exploatare forestieră, inclusiv pescuit și acvacultură (14,3%) și în alte activități extractive, activități auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii, intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii (între 4,5% și 6,5%).La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (22,1%) și în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției (între 11,5% și 16,5%).





