Câștigul salarial mediu a fost în decembrie de 1.866 lei net, în urcare față de noiembrie cu 123 lei (7,1%), cu cele mai mari valori în extracția petrolului și gazelor, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, avansul fiind influențat printre altele de acordare primelor de sărbători sau anuale, informează Mediafax.”În luna decembrie 2014, în majoritatea activităților din sectorul economic nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat creșteri față de luna noiembrie 2014. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (5.802 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.061 lei).





