Din banii locatarilor

Salariu de 2000 de lei pentru administratorul unei asociații de șapte blocuri

În ciuda crizei economice și a scăderilor salariale cu care se confruntă bugetarii, există domenii în care salariile nu doar stagnează, ci și cresc.
Administratorul unei asociații de proprietari de numai șapte blocuri, din municipiul Suceava, are de săptămâna aceasta un salariu brut de 2000 de lei, după ce puținii locatari prezenți la Adunarea Generală a Asociației au votat propunerea sa de majorare a veniturilor salariale.
Decizia a fost luată în ședința de luni seara a Asociației T46, care are în administrare șapte blocuri turn, cu 466 de apartamente.
O creștere salarială a fost aprobată și în cazul președintelui de asociație, Aurel Retevoiu, de la 250 la 400 de lei brut, iar în cazul administratorului, Gheorghe Aparaschivei, de la 1800 la 2000 de lei brut.
Comparativ, la cea mai mare asociație din Suceava, 23+27, din cartierul Obcini, care are în administrare 2400 de apartamente, salariul administratorului Laurențiu Rotaru, stabilit anul trecut, este de doar de 1500 lei brut.
Grilă de salarizare pentru conducerea asociațiilor de locatari

Confruntat cu această situație, în care la asociații mai mici, unde și volumul de muncă este mai mic, salariile sunt mai mari decât la asociațiile cu foarte multe blocuri, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi intenționează să lucreze la o grilă de salarizare, prin care remunerarea să se facă în funcție de numărul de apartamente ale căror interese sunt reprezentate.
“Când vor vedea cât au de plătit lunar pentru a asigura salariile conducerii asociației și restul cheltuielilor administrative, mulți locatari își vor pune mâinile în cap. Dacă oamenii și-ar fi dat interesul să meargă la ședință, să vadă ce decizii se iau pentru ei, poate ar sta altfel situația. Dar acolo au fost doar 37 de oameni, iar cum unii administratori știu foarte bine cum să își reprezinte interesele, restul, cei care nu au fost la ședință, au de plătit pentru deciziile luate acolo”, a declarat Lucian Harșovschi.
În opinia sa, o grilă de salarizare, realizată în funcție de numărul de apartamente dintr-o asociație, ar fi utilă atât locatarilor, care nu vor fi puși în situația de a plăti sume mari pentru administrarea unei asociații mici, cât și administratorilor și președinților de asociație, care ar fi feriți de excesul de zel al unor locatari, de a le da salarii mult prea mici pentru un volum foarte mare de muncă și responsabilități multiple.

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Selecție pentru șapte membri ai Consiliului de Administrație la ACET – în măsurile de austeritate limita maximă e de trei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu