Lefurile angajaților din județul Suceava au crescut cu aproape 25% într-un an de zile, salariul mediu ajungând, în luna martie a acestui an, la valoarea de 1.131 de lei.
Analizele Direcției Județene de Statistică Suceava arată că lefurile salariaților au crescut, lună de lună, lent, dar sigur, creșterea cea mai semnificativă fiind înregistrată între lunile februarie și martie ale acestui an.
De la un salariu mediu net de 914 de lei în martie 2008 s-a ajuns până la 1.055 de lei, în ultima lună a anului trecut. În ianuarie 2009, salariul mediu net înregistrat în județ a fost de 1.030 de lei, în februarie a ajuns la 1.059 de lei, de unde a urcat, în martie, la 1.131 de lei. Creșterea înregistrată pe parcursul celor 12 luni este de 23,7%.
Statisticile mai relevă faptul că această creștere a fost una firească, la nivelul celei înregistrate la nivel național, condiții în care lefurile de la nivelul județului au rămas cu aproape 20% sub media salariilor la nivel național, cifrată în martie 2009 la valoarea de 1.402 lei.
În ceea ce privește salariul mediu brut din județ, acesta a fost cifrat, în martie, la 1.536 de lei.





