Banul, ochiul dracului

Salariile de excelență din Poliția Suceava au provocat o polemică cu jigniri și acuze dintre cele mai grave



Bogdan Bănică, liderul SNPR DECUS Suceava
Bogdan Bănică, liderul SNPR DECUS Suceava

Un imens scandal s-a declanșat după publicarea celor care vor primi salarii de excelență în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. În două postări pe adresa sa de facebook, Bogdan Bănică, liderul SNPR DECUS Suceava, mătură efectiv pe jos cu conducerea IPJ Suceava și spune că „această listă o consider o bătaie de joc extremă, o ofensă adusă polițiștilor adevărați!”.
Sub titlul „#Buboiul explodează la IPJ Suceava”, Bogdan Bănică a publicat următorul text: „În urma deciziei de acordare a salariilor de excelență la IPJ Suceava, decizie luată abuziv de către regimul dictatorial impus și de către tov. comisar-șef Buga Adrian, contestată vehement de SNPR DECUS, personalul contractual angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a intrat în GREVĂ JAPONEZĂ‼ În curând și pe polițiștii suceveni îi veți găsi legați cu cătușele (din dotare) de gardul unității, tov. Buga. Continuați așa…”.
Bogdan Bănică, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, a precizat că în momentul în care a văzut lista cu deciziile pentru majorarea salarială pentru merite deosebite și lucrări de excepție ale polițiștilor suceveni, listă prezentată în ședința de comandă a Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, a luat pur și simplu foc.
„Articolul de lege prevede o #DEZBATERE a propunerilor pentru acordarea acestui spor, însă comanda IPJ Suceava, în frunte cu majordomul comisar-șef BUGA ADRIAN, încă împuternicit șef al IPJ Suceava, ne-a impus o listă spre aprobare. Dezbatere din ceruri, sau din părți, mai popular. Asta e lista, majordomul A ZIS că e cea corectă, în urma «analizei comenzii». Și noi nu trebuie decât să o votăm! Vă spun că sunt SINGURUL care s-a opus vehement și agresiv acestei mojicii, iar reprezentantul Publisind s-a abținut. În rest, au fost acordate salarii de excelență președintelui CNP, vicepreședintelui CNP (n.r. Corpul Național al Polițiștilor), precum și președintelui SNAP. Care, evident, nu au avut de făcut obiecții. Inspectorul-șef s-a scuzat de trei ori, cum că acestea au fost propunerile lui personale, dar nu cu intenția de a le «cumpăra» voturile‼️ Eu cred tocmai contrariul. Și mi-e scârbă de bătaia de joc față de polițiștii adevărați, cei din stradă, de la posturile de poliție comunale, cei care se iau de piept cu infractorii, la propriu. Obiecții nu a avut de făcut nici SNPPC, ca de obicei”, a arătat Bogdan Bănică.
„Nu mi-am imaginat că poate exista atâta nesimțire și perifidie ocultă, de ultimă speță, jigodism ordinar, lipsă de scrupule și ticăloșenie!!‼”
Acesta a detaliat și care sunt majorările pe care urmează să le primească polițiștii care vor încasa salarii de excelență, măriri care vor fi cuprinse între 30-50%, și care depind de grad și funcție.
Printre cei nominalizați de liderul local al SNPR DECUS se numără „doi colegi personal contractual (din care unul din structura supremă a Poliției Române – „Logistic”, soția unui fost șef serviciu (actual, slavă Domnului, pensionar)), dar și 9 (nouă amărâți de agenți, din care unul președinte SNAP)”. Lista este completată cu președintele CNP (Corpul Național al Polițiștilor), șef poliție orășenească, adjunct șef poliție municipală, șef birou, șef birou, șef poliție comunală, purtător de cuvânt, șef birou rutier, șef serviciu, șef serviciu, șef birou, împuternicit șef birou.
Atacul lui Bogdan Bănică nu se oprește aici, iar limbajul degenerează în anumite momente.
„Aceasta este comanda IPJ Suceava, aceștia sunt cei ce vă conduc și micționează, la propriu, pe munca voastră, dragi colegi din teritoriu!‼ Nu mi-am imaginat că poate exista atâta nesimțire și perifidie ocultă, de ultimă speță, jigodism ordinar, lipsă de scrupule și ticăloșenie!!‼ Analizați singuri, dragi colegi, situația de mai sus, apoi mutăm cabinele de WC la etajul I. E gravitația mai mare, nu de alta… Dar fiți obiectivi… Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS deja a adus la cunoștința IGPR și a MAI această măgărie, și promit membrilor, polițiștilor de rând, că nu vom lăsa jigodiile să-și ( #MAI ) bată joc de voi! Ce le transmit lor, ălora mari? Sunteți niște jigodii! Nenorociților!!! 5.000 de euro, atât ia în plus un șef, doar prin această majorare, în 6 luni. Faceți calculul! Jigodiilor, sunteți niște băloși, niște piftii care încep să tremure fără ciolan, mi-e scârbă de voi!‼Mușc din voi! Rău, până la os! Nu vă jucați cu mine, v-am avertizat de mult…”, sună cuvintele dure ale lui Bogdan Bănică.
Acesta a mai precizat că „acest comunicat îl fac, și mi-l asum, în calitate de vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS”.
Președinte CNP: „Eu vreau să-l întreb ce îl caracterizează pe el în afara unui limbaj de mahala”
Președintele Corpului Național al Polițiștilor, Marius Ciotău, este de părere că limbajul folosit de Bogdan Bănică este unul care arată un derapaj inadmisibil.
„Meritele polițiștilor sunt cunoscute prin activitate și nu prin ceea ce spune Bănică. Cum contestă el meritele polițiștilor? Eu vreau să-l întreb ce îl caracterizează pe el în afara unui limbaj de mahala. Îi place să facă doar scandal. Îi cer să facă publică activitatea pe care o derulează. Ca să critici polițiști trebuie să fii demn de respect. Cum poți numi niște colegi «amărâți de agenți», cine îi dă acest drept? Să arate de ce îi denigrează pe acești oameni, unii dintre ei care nu își văd familia cu zilele pentru a-și îndeplini misiunea, munca de polițist. El ar vrea să împartă aceste salarii, dar nu are nici o putere în acest sens pentru că stabilirea salariilor de excelență se face în baza unor criterii bine stabilite. Majoritatea celor recompensați sunt membri de sindicat, fac parte din CNP, iar asta ce ar trebui să însemne, să fie puși la zid?”, s-a întrebat Marius Ciotău.
Președintele CNP Suceava a ținut să-i amintească lui Bogdan Bănică un episod destul de recent din trecutul său și i-a cerut să înceteze să-i mai jignească pe polițiști.
„Domnul Bănică nu ar trebui să uite că a stat internat la dezalcolizare, la Rădăuți. Am să cer să se ia măsuri împotriva lui, pentru că trebuie să avem un comportament civilizat și un limbaj adecvat. Cer scuze tuturor cetățenilor în numele polițiștilor pe care îi reprezint pentru limbajul folosit de colegul nostru. Doresc să se înțeleagă că acest limbaj nu ne reprezintă și voi face toate demersurile legale pentru a evita astfel de derapaje lingvistice care îl definesc doar pe domnul Bănică DECUS. Toți polițiștii trebuie să fie demni și să dea dovadă de respect”, a completat comisarul Marius Ciotău, președinte al CNP Suceava
Acesta a ținut să-i răspundă și personal lui Bogdan Bănică, după ce a fost nominalizat printre beneficiarii salariului de excelență, și a precizat că în cei 22 de ani de muncă în Poliția Suceava este pentru prima dată când primește salariu de excelență.
Lider SNAP Suceava: „Nu-mi plac atitudinea și limbajul pe care le folosește și nu doresc să intru cu el în polemică”
Agentul-șef principal Vasile Grumăzescu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) Suceava, a rămas surprins și el de agresivitatea limbajului lui Bogdan Bănică și a spus că nu vrea să intre cu acesta într-un dialog care nu-și are rostul.
„Am 27 de ani de poliție, toți în operativ, am avut calificative numai de foarte bine, cu toate problemele de sănătate pe care le am, iar salariul de excelență cred că este unul meritat. Am o comună de 6.000 de locuitori și alte trei comune de care răspund și sunt solicitat să mă deplasez și în alte zone cu nivel ridicat de pericol. Nu am știut de această propunere de a primi salariul de excelență, iar în timpul ședinței am vorbit cu domnul Bogdan Bănică, iar acesta mi-a spus că nu are nimic, nici cu mine și nici cu domnul Ciotău. Nu-mi plac atitudinea și limbajul pe care le folosește și nu doresc să intru cu el în polemică. Cred că vrea doar să obțină adepți la sindicatul dumnealui, dar nu știu dacă e modul cel mai corect și civilizat”, a precizat Vasile Grumăzescu.
Lider SNPPC Suceava: „Având în vedere timpul extrem de scurt nu cred că a fost timp pentru o ierarhizare cât mai apropiată de realitate”
Contactat telefonic, Vasile Anton, președintele Biroului Teritorial Suceava din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, nu a dorit să comenteze acuzațiile lui Bogdan Bănică. Totuși, acesta a avut un punct de vedere din care rezultă că în stabilirea listei cu cele 31 de persoane care au fost recompensate cu salarii de excelență este posibil să fi apărut și erori.
„Solicitarea de acordare a salariilor de excelență a venit la IPJ Suceava miercuri după-amiază, după terminarea orelor de program, iar joi la prânz lista era stabilită. Știu că trebuie niște note de fundamentare în baza cărora se decid persoanele care pot beneficia de această înlesnire, și având în vedere timpul extrem de scurt nu cred că a fost timp pentru o ierarhizare cât mai apropiată de realitate”, a arătat Vasile Anton.


Comisar-șef Adrian Buga
Comisar-șef Adrian Buga
Marius Ciotău, președintele CNP Suceava
Marius Ciotău, președintele CNP Suceava
Vasile Grumăzescu, liderul SNAP Suceava
Vasile Grumăzescu, liderul SNAP Suceava
Vasile Anton, șeful SNPPC Suceava
Vasile Anton, șeful SNPPC Suceava
Bogdan Bănică, liderul SNPR DECUS Suceava
Bogdan Bănică, liderul SNPR DECUS Suceava


Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru