Guvernul ar putea decide la sfârșitul anului majorarea salariilor bugetarilor pentru a recupera întreaga scădere operată la mijlocul lui 2010, dacă încasările bugetare vor continua evoluția ascendentă din ultimele luni, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu.
„Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă va continua și în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm și cealaltă parte din tăierea de anul trecut”, a spus Ialomițianu întrebat dacă există premize pentru majorări salariale în acest an.
Rugat să precizeze când ar putea avea loc o astfel de majorare salarială, Ialomițianu a spus că cel mai probabil în luna decembrie ar fi posibilă o revenire a salariilor la nivelul dinainte de iulie 2010, dar a reafirmat că numai în funcție de evoluția încasărilor.
Anul trecut, Guvernul a decis reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, măsură aplicată din luna iulie. În ianuarie 2011, salariile de bază ale bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, și nu din luna iunie. Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% față de luna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern.