Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunțat că în 2014 sunt disponibile fonduri pentru contracte de solidaritate destinate angajatorilor care încadrează în muncă tineri cu risc de marginalizare socială. În categoria tinerilor cu risc de marginalizare sunt incluse persoanele cu vârsta între 16 și 26 de ani din următoarele categorii: tineri din sistemul de protecție a copilului, tineri cu dizabilități, care nu au părinți ori care au părinți care nu le pot asigura întreținerea (din familii beneficiare de ajutoare sociale), tineri care au copii, care au ispășit una sau mai multe pedepse privative de libertate ori care au fost victime ale traficului de persoane.
Angajatorii care încadrează în muncă un tânăr din una din aceste categorii și încheie un contract de solidaritate cu AJOFM Suceava primește pe o perioadă cuprinsă între 1 ani și 3 ani o sumă egală cu salariul de încadrare al tânărului, până la un plafon maxim de 1.000 de lei. După acești trei ani, dacă nu se încetează raporturile de muncă, angajatorul mai poate primi timp de încă doi ani o subvenție constând într-o sumă egală cu 50% din indmenizația de șomaj la care ar fi avut dreptul la acea dată tânărul încadrat în muncă.
Mirela Adomnicăi a precizat că în 2014 AJOFM Suceava are alocat pentru contracte de solidaritate un buget de unmilion de lei. Acesta permite încheierea a 100-130 de contracte, a mai precizat directorul executiv al AJOFM Suceava.