Spor

Salarii mai mari cu 15% pentru aproximativ 20 de profesori doctori din USV



Aproximativ 20 de cadre didactice din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au primit, începând cu prima zi din luna decembrie, un salariu cu 15% mai mare. Este vorba despre primirea sporului de doctorat, bani pe care dascălii nu-i primeau deoarece au obținut titlul de doctor după promulgarea Legii 63/2011, lege ce reglementează încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ în 2011.
„Când a fost aprobată Legea 63/2011 a fost făcută o nedreptate. Aceasta făcea referință la cadrele titulare, unii aveau deja titlul de doctor, iar unii erau doctoranzi. Cei din a doua categorie, după ce au primit titlul de doctor, nu au mai beneficiat de acest spor. Acesta este de 15% din salariul de încadrare. Două cadre didactice cu aceeași vechime și cu același titlu trebuie să primească același salariu și de aceea am adus această corecție” a spus rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa. Majorarea salarială s-a făcut începând cu prima zi a acestei luni, în urma unei hotărâri a Consiliului de Administrație al USV.