– Încă 2 persoane au fost depistate că au primit nejustificat salariu de merit pe anul în curs
La Spitalul Județean Suceava s-au dat nejustificat salarii de merit pe 2007 pentru personalul TESA, cu avizul sindicatului. Cel puțin așa declară managerul unității sanitare, economist Costică Dăscăliuc, care a verificat tocmai dacă acordarea acestor premii în bani s-a făcut cu avizul sindicatului TESA, așa cum cere legea. Dăscăliuc a spus ieri că, în urma verificărilor, au mai ieșit la iveală încă două situații în care s-a acordat pe ochi frumoși salariul de merit pentru anul în curs, până în prezent 5 angajați TESA trebuind să restituie salariul de merit încasat pentru luna martie, primul din acest an.
Managerul spitalului a precizat că verificările sunt în curs de derulare și în ceea ce privește acordarea salariilor de merit pentru cadrele medico – sanitare, fiind consultate în acest sens Sindicatul SANITAS și Camera Federativă a Medicilor. Costică Dăscăliuc a promis săptămâna trecută că va dispune măsuri împotriva persoanelor care au propus pentru salarii de merit angajați care anul trecut au fost sancționați pentru că nu și-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu. Asta deoarece legea prevede ca salariile de merit să fie acordate angajaților cu „merite deosebite în activitatea din anul precedent”.
Conform lui Costică Dăscăliuc, ar urma să fie mutați disciplinar Gheorghe Buburuzan și Vasile Bujoreanu, ambii foști șefi ai Serviciului Administrativ.
Fostul șef al Serviciului Administrativ de la spital, Gheorghe Buburuzan, s-a ales cu salariu de merit pe acest an, la propunerea lui Vasile Bujoreanu (care i-a urmat la conducerea serviciului menționat), deși în 2006 s-au depistat numeroase nereguli în activitatea serviciului respectiv din cauza cărora s-au tergiversat licitații, iar acesta a fost în cele din urmă sancționat pe linie administrativă și schimbat din funcție. Mai mult, angajatul cu pricina se află în proces cu unitatea sanitară, chiar la acest moment, instituția având de recuperat de la Buburuzan aproximativ 17 milioane de lei vechi. De asemenea, o bucătăreasă care anul trecut a fost plecată la muncă în străinătate mai bine de 9 luni de zile și o angajată de la Contabilitate sancționată anul trecut pentru că a plecat la cules de bureți în timpul programului de lucru au primit salarii de merit.





