Angajații Primăriei Rădăuți reclamă faptul că au fost uitați complet de autoritățile centrale și în special de Guvern. În cursul zilei de ieri, la Primăria Rădăuți a avut loc o întâlnire a salariaților acestei instituții în cadrul căreia aceștia ar fi trebuit să ia o decizie cu privire la ceea ce vor face în perioada următoare, în condițiile în care în lipsa unui ordonator principal de credite ei nu și-au primit salariile pe care trebuiau să le încaseze la începutul acestei luni. În cele din urmă însă, întâlnirea, la care a participat și prefectul Constantin Harasim, s-a încheiat cu un fel de protest spontan, salariații scandând în mai multe rânduri „Vrem salarii!”. Rămași fără primar, viceprimar, Consiliu Local și secretar al municipiului, salariații Primăriei Rădăuți au acuzat în principal faptul că au fost uitați de autorități, dar și faptul că au avut loc deja trei ședințe ale Guvernului României fără ca acesta să ia o decizie pentru deblocarea situației de la Rădăuți.
Prefectul nu mai vrea să participe la „acțiuni de voie bună” până nu se rezolvă problema de la Rădăuți
La întâlnirea de la Primăria Rădăuți a participat și prefectul Constantin Harasim, acesta anunțându-i pe salariați că în cursul zilei de ieri a trimis o adresă oficială către premierul României, Victor Ponta, în care îi prezintă acestuia situația exactă din acest municipiu, precum și soluții pentru deblocarea situației de la primărie.
„Am trimis o adresă către premierul Victor Ponta prin care i-am adus la cunoștință situația existentă în municipiul Rădăuți, cu speranța și rugămintea de a ne sprijini în deblocarea acestei situații și pentru a evita paralizarea activității autorității administrației publice locale Rădăuți”, a spus prefectul județului Suceava. El a adăugat că în baza prevederilor legale în vigoare, personal nu poate să ia nici o decizie pentru deblocarea problemelor de la Rădăuți, având în vedere că nu există cadru legal, fiind necesare modificări ale legislației. Pe de altă parte, prefectul le-a spus angajaților Primăriei Rădăuți că de acum și până la rezolvarea problemelor acestui municipiu nu va mai participa la nici o „acțiune de voie bună sau alte evenimente festive”. Constantin Harasim a spus că face acest lucru în semn de solidaritate cu salariații primăriei, el adăugând că un prim exemplu este refuzul de a participa la evenimentul Hora Bucovinei, care va avea loc duminica aceasta în orașul Frasin.
„Nu voi participa la evenimente festive pe considerente că vreau să rezolv problema din Rădăuți”, a spus Harasim. De precizat că în ciuda asigurărilor date de prefect cu privire la demersurile făcute la nivelul Guvernului, mulți dintre anagajați au început să strige vehement că își vor salariile ce li se cuvin, în timp ce alții i-au solicitat reprezentantului Guvernului în teritoriu să le explice de ce nu i-a prelungit mandatul fostului secretar al municipiului, dar și să spună dacă este mulțumit de cum arată orașul. „Normal că mă declar nemulțumit de cum arată orașul. Eu m-am exprimat din punct de vedere legal”, a spus prefectul.
Purtătorul de cuvânt al primăriei: „Problema este cu atât mai gravă cu cât planează o stare de incertitudine”
Tot ieri, purtătorul de cuvânt al primăriei, Ioana Delia Rusu, ne-a declarat că problema de la Primăria Rădăuți, dar și din întreg municipiul, este cu atât mai gravă cu cât planează o stare de incertitudine cu privire la găsirea unor situații pentru deblocarea situației.
„Guvernul nu oferă nici o soluție pentru această situație. Și cu cât trece timpul lucrurile se agravează, angajații primăriei lucrează cu publicul, primesc reproșurile din partea cetățenilor nemulțumiți de starea drumurilor, de faptul că nu funcționează semafoarele sau că nu pot obține certificate de urbanism sau autorizații de construcție. Sunt foarte multe probleme, care cu trecerea timpului devin tot mai profunde și se pune tot mai multă presiune pe angajați, de la care nu are cum să vină o soluție în acest moment. Ceea ce e deranjant e faptul că Executivul nu ia nici o hotărâre și nu transmite nici un mesaj”, a spus Ioana Delia Rusu.
Ea a amintit că salariații Primăriei și șefii de servicii au făcut toate demersurile care le-au stat în putință pentru a informa autoritățile despre problemele de la Rădăuți. În același timp, șefa Serviciului financiar contabil din Primăria Rădăuți, Camelia Romencu, a atras atenția că problemele din Primăria Rădăuți pot să devină din ce în ce mai grave, având în vedere că la finalul acestei luni vor trebui plătiți furnizorii pe care îi are această instituție, iar acest lucru nu este posibil fără un ordonator principal de credite. „Orice decontare care înseamnă chiar și un leu nu se poate face. Absolut nimic”, a subliniat Camelia Romencu. Reamintim că aproximativ 200 de angajați ai Primăriei Rădăuți nu și-au luat salariile în cursul zilei de luni, iar șansele care acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare sunt aproape de zero.