Salariații din asistența socială din județul Suceava sunt „cenușăreasa” acestui domeniu extrem de important. Lefurile pe care le ridică oamenii care lucrează în acest sistem sunt cele mai mici din țară, și asta nu de azi de ieri, ci din 2009. Pentru a readuce situația la normal, sindicaliștii au inițiat acțiuni în instanță și amenință și cu proteste de amploare în cazul în care salariile nu vor crește în perioada următoare.
„În ultimii trei ani, salariații din același sector de activitate au fost flagrant discriminați în ceea ce privește drepturile salariale, în funcție de apartenența centrală sau locală a instituției – personalul din asistența socială și protecția copilului, asistența medico-socială sau poliția locală fiind net dezavantajat salarial față de colegii cu subordonare ministerială, pierzând astfel drepturi semnificative, cum ar fi plata orelor efectuate în cadrul schimbului normal de lucru în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale”, a arătat Gabriel Buliga, liderul de sindicat al CNSLR Frăția Uniunea Județeană Suceava, structură la care sunt afiliate și sindicatele din asistența socială.
Salariile de 700-900 de lei pe care le ridică cei mai mulți dintre angajații din acest domeniu de activitate sunt un adevărat butoi cu pulbere, motiv pentru care și cele mai multe dintre revendicările sindicaliștilor sunt axate pe acest subiect.
Ce doresc salariații din asistența socială
Printre doleanțele celor din asistența socială se numără acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii, acordarea sporurilor de până la 15% pentru personalul care participă în comisiile de specialitate, cum ar fi: comisia de disciplină, comisia paritară, comisia de concurs, comisia de soluționare a contestațiilor sau promovarea actului normativ de completare a Legii nr. 84/2012, legea amnistiei fiscale pentru bugetari, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
O altă doleanță este trecerea pe grilele de salarizare conform Legii nr. 284 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și modificarea articolelor privind drepturile de natura salarială și nesalarială, cu precizarea nominală a acestora, dar și promovarea unui act normativ prin care să se reglementeze plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile de îndată și integral.
O acțiune în justiție pe probleme salariale a fost deschisă de sindicatul Pro AS Suceava la Tribunalul Suceava, inițiativă la care s-au alăturat și sindicatele de la Costâna, Sasca, Zvoriștea, Siret și Sindicatul „Sf. Stelian” din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Potrivit sindicaliștilor, această stare de lucru trenează de ani buni, iar nemulțumirile care s-au acumulat în acest interval au crescut constant.
„Această stare de fapt durează de o lungă perioadă de timp, iar nerezolvarea în perioada următoare a acestei situații de către cei în drept, începând de la nivel de Guvern, va determina în mod cert o mișcare sindicală pe sectorul de asistență socială la nivel național, rămânând singura formă de exprimare a nemulțumirilor existente”, a completat Gabriel Buliga.
Record nedorit
Salariații din asistența socială suceveană au cele mai mici salarii din România
