Deocamdată

Salariații CJ au scăpat de spectrul concedierilor

Reducerea fondului de salarii cu aproape 20 de milioane lei față de suma solicitată de Consiliul Județean Suceava a provocat coșmaruri angajaților din administrația județeană și unitățile subordonate, deoarece vreme de câteva zile s-a discutat intens despre posibile concedieri pentru încadrarea în buget.
Calculul final a arătat însă că este posibil să fie păstrat numărul total de angajați, de aproximativ 4.000, dintre care aproape 2.000 numai în sistemul de asistență socială și protecția copilului. De asemenea, salariile angajaților pot fi majorate cu 15 la sută față de cuantumul din octombrie 2010, însă în aceste condiții nu se mai poate face nici o angajare de necesitate și nici nu se mai pot acorda promovări. Situația s-ar putea relaxa doar dacă pe parcursul anului va interveni o rectificare bugetară pozitivă.
Fondul de salarii al Consiliului Județean Suceava și unităților subordonate este de 106 milioane lei, din care 5,9 milioane de lei fondul de salarii pentru aparatul propriu al CJ. Solicitarea CJ a fost de 120 de milioane lei.
Cele 5,9 milioane de lei reprezintă cheltuielile salariale pentru 147 de angajați. Cel mai mare număr de salariați este la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și la Societatea de Drumuri și Poduri.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”