Salariați români și bulgari au cele mai multe ore de muncă efective pe săptămână la nivelul UE



Salariații din România și Bulgaria au cele mai multe ore de muncă efective pe săptămână din Uniunea Europeană, cu aproape două ore peste media celor 27 de state membre și cu patru ore mai mult decât angajații din Franța, potrivit unui studiu EIRO care evaluează datele din trimestrul patru din 2007. Astfel, românii și bulgarii angajați cu normă întreagă au prestat, în perioada octombrie-decembrie 2007, un număr de 41,7 ore (41 h și 42 min) de muncă pe săptămână, urmați de britanici, cu 41,4 ore (41 h și 24 min), potrivit calculelor Observatorului European al Relațiilor Industriale (EIRO), bazate pe date Eurostat.
„Comparativ cu datele referitoare la orele de muncă stabilite prin contractul colectiv, statisticile care reflectă perioada efectivă petrecută de salariați la serviciu dau o imagine mai clară a numărului efectiv de ore de muncă dintr-o săptămână, pentru că țin cont de date precum perioada petrecută peste program și absențele”, se arată în studiu.
Media la nivelul celor 27 de țări se situează la 40 de ore efective de muncă pe săptămână, iar clasamentul pe țări este închis de Franța -37,7 ore (37 h și 42 min), Italia – 38,4 ore (38 h și 24 min) și Danemarca – 38,6 ore (38 h și 36 min).
Potrivit studiului, România și Bulgaria se află în fruntea clasamentului și în ceea ce privește numărul de ore stabilit prin contractul colectiv, respectiv 40 de ore pe săptămână, în condițiile în care media UE se află la 38,6 ore (38 h 36 min).
Franța închide și acest clasament, cu o medie a contractelor de muncă de 35 ore pe săptămână.
Din studiu reiese că în trei sectoare ale economiei pentru care Institutul a calculat media orelor săptămânale de muncă stabilite prin contract, respectiv chimie, retail și administrație civilă, România se situează, de asemenea, cu mai mult de o oră peste media comunitară.
Și maximul orelor săptămânale de muncă stabilite prin lege, de 48 de ore, plasează România peste media UE, însă peste jumătate dintre statele membre au reglementări similare.
În ceea ce privește clasamentul zilelor de concediu reglementate prin lege, în 2007, România se situează pe penultimul loc, cu 21 de zile lucrătoare, devansând doar Cipru și Estonia (câte 20). Media comunitară este de 25,2 zile.
Suedezii se află pe primul loc în top, cu 33 de zile lucrătoare de concediu plătit pe an, urmați de danezi și germani, cu câte 30 de ore.