A fi selecționer este cu totul altceva decât antrenor. Așa cum rezultă din chiar cele două substantive, unul antrenează jucători mai buni sau mai răi (după cum îl duce pe patron mintea sau/și buzunarul), în timp ce celălalt îi alege pe cei mai buni dintre toți. Știința ăstuia este condiționată strict de calitatea muncii ălorlalți: degeaba o avea el idei magnifice, de-a dreptul revoluționare, dacă de la cluburi, în loc de artiști care să-i transpună pe gazon genialitățile tactice, i se furnizează legume… ba și expirate!
Sigur că e o onoare, o mândrie și o recunoaștere a valorii tale când ți se propune să devii selecționer, dar este totodată și un risc imens: contraperformanța la Națională afectează un popor întreg, nu doar o mână de fani, cum se întâmplă la un club oarecare. Presiunea rezultatului este așadar incomparabil mai mare, iar erorile sunt taxate mai rapid și mai vehement decât la oricare club. Aici nu mai e vorba de “culorile clubului”, ci de “culorile patriei”, iar patria, deci poporul, resimte orice eșec ca pe o înaltă trădare. Mai ales la popoarele latine. Până aici, lucrurile par a se înscrie într-o logică oarecare. Aceasta dispare însă în momentul în care rezultatele pozitive sunt taxate drept catastrofe, cu atât mai mult cu cât veritabilele cataclisme de dinainte par a fi date uitării.
Aceste paradoxuri nu cred că sunt posibile decât într-un singur loc pe lume: România tuturor imposibilităților devenite posibile! Banda de lătrăi asmuțită pe Răzvan Lucescu știe un singur lucru: că nenorocitul trebuie să-și bage mințile-n cap și să facă bine să-i selecționeze pe ăia care trebuie! Adică ăia care trebuie vânduți pe post de salam de Sibiu fraierilor care nu observă că e de fapt parizer… și ăla plin de zgârciuri!
“Vopsiții” de care vorbea Andone sunt încă vii… și atât de mulți încât trebuie răriți prin export! Dar cum să-i dai pe doi bani (mulți și ăia zic eu) când doar comisioanele traficanților sunt de milioane? Așa că trebuie vânturați pe la Națională ca să le salte prețul în grilă. Iar nenorocițu’ de Răzvan, de-al dracu’, se ambiționează să-i tot cheme ba pe Apostol, ba pe Roman ori naiba știe pe cine, care degeaba joacă chiar fotbal dacă n-au contract cu banda de hiene. Nu-i vinovat animalu’ de Pițurcă care ne-a făcut de panaramă cu împiedicații lui, de am căzut în grupa a III-a valorică, după ce ne-a distrus (ba încă și acasă!) Lituania, ci Răzvan care a făcut egal cu vicecampioana mondială la ea acasă, iar acum încearcă să ne urce înapoi în grupa a II-a. Și de ar fi să bată Serbia, pariați că frații Șacalii și banda tot or să-l înjure?
