Investiție

Sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” va fi finalizată anul viitor

Lucrările de realizare a unei noi săli de sport la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, abandonate cu cinci ani în urmă, vor fi reluate, începând de luna aceasta
Lucrările de realizare a unei noi săli de sport la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, abandonate cu cinci ani în urmă, vor fi reluate, începând de luna aceasta

Lucrările de realizare a unei noi săli de sport la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, abandonate cu cinci ani în urmă, vor fi reluate, începând de luna aceasta.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor, după ce, la începutul săptămânii, a semnat contractul de finanțare a acestei investiții din fonduri europene.
„Am dat ordinul de începere a lucrărilor, care sunt realizate în proporție de 19%.
Lucrarea va fi executată de firma Civica, iar termenul de realizare este 31.12.2015.
Valoarea totală a lucrării este de 7.719.231 de lei, din care aproape un milion de lei reprezintă contribuția Primăriei Suceava”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Investiția presupune mai multe etape – construirea unei săli de sport, refuncționalizarea sălii de gimnastică și construirea unui teren de sport în aer liber.
„Vedem ce se mai poate face în această perioadă rece, de nu, se vor ocupa de organizarea de șantier, iar de anul viitor, constructorul va demara lucrările în forță. Noi vom da tot sprijinul necesar – logistic și financiar, pentru a ne asigura că acest obiectiv important este finalizat până la finele anului viitor”, a precizat edilul sucevean.
Un alt contract de finanțare, în valoare de aproape 12 milioane de lei, ar putea fi semnat tot săptămâna aceasta, pentru finalizarea campusului Liceul cu Program Sportiv (LPS).
Ambele investiții au fost demarate cu mai mulți ani în urmă, de către unitățile școlare respective, în baza finanțărilor promise de la Guvern, dar care au fost sistate atunci când s-au făcut simțite primele efecte ale crizei economice.
Salvarea acestora o reprezintă acum fondurile europene, care sunt accesate ca urmare a preluării acestor investiții de municipalitatea suceveană, care suportă inclusiv o parte importantă din cofinanțările impuse de programele europene, dar și costurile neeligibile.

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Folkul crește an de an la Festivalul Național „Ridică-te, Ștefane!” de la Putna, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din țară

Mii de spectatori la ediția de anul acesta a Festivalului Ridică-te, Ștefane! de la Putna
Mii de spectatori la ediția de anul acesta a Festivalului Ridică-te, Ștefane! de la Putna

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani