Licitație dializă

SAJ sesizează Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor



SAJ sesizează Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
SAJ sesizează Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

– Directorul Serviciului de Ambulanță se va adresa Secției de Contencios Administrativ a Curții de Apel Suceava în cazul în care consiliul nu va da câștig de cauză SAJ
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava contestă modul de organizare a licitației de la Spitalul Județean pentru transportul dializaților la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Contestația scrisă va fi trimisă în cursul zilei de astăzi spre soluționare la București. Directorul SAJ Suceava, doctor Daniel Martiniuc (foto), a declarat că au fost nereguli în organizarea licitației respective, iar firma câștigătoare nici nu întrunea condițiile de participare, fapt pentru care se va adresa Secției de Contencios Administrativ a Curții de Apel Suceava în cazul în care consiliul nu va da câștig de cauză SAJ.
Licitația pentru serviciile de transport al bolnavilor ce necesită dializă s-a ținut săptămâna trecută la Spitalul Județean și au participat trei ofertanți. Câștigătoare a fost desemnată o firmă privată de transport auto din Suceava, în defavoarea Serviciului Județean de Ambulanță – care a asigurat până acum transportul acestor bolnavi și a unei firme din zona Rădăuți.
Licitația este contestată de către conducerea SAJ Suceava, directorul serviciului, doctor Daniel Martiniuc, declarând că firma câștigătoare nici măcar nu îndeplinea condițiile de participare la licitație și că de aceea procedura trebuie anulată. Daniel Martiniuc spune că în caietul de sarcini făcut la nivelul spitalului se prevede ca firma câștigătoare să efectueze 84.000 de kilometri lunar, asta în condițiile în care până acum, pentru preluarea de la domiciliu și transportul bolnavilor dializați, au fost necesari peste 100.000 de kilometri lunar, și că prin urmare nu se va putea asigura transportul tuturor dializaților la spital. În plus, precizează Martiniuc, au mai fost o serie de nereguli pe care le va face publice după ce va primi răspuns de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Managerul Spitalului Județean, Costică Dăscăliuc, ne-a declarat marți că nu știe să fi fost vreo problemă în organizarea licitației pentru transportul dializaților și dacă vor exista nereguli, așa cum susține șeful SAJ, atunci vor trebui să răspundă cadrele de la Biroul de Licitații al spitalului. Dăcăliuc a precizat că ofertantul care a licitat cel mai mic preț a avut câștig de cauză. SAJ Suceava a oferit cu doar un ban mai mult față de firma privată desemnată câștigătoare.



Recomandări

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut
Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut