Sahara a devenit cel mai mare deșert al planetei în urmă cu 2.700 de ani, după o perioadă de transformare foarte lentă, potrivit unui studiu care repune în discuție o teorie emisă în 2000, potrivit căreia deșertificarea ar fi fost bruscă, și care a fost publicat în revista Science și preluat de AFP.
În urmă cu 6.000 de ani, Sahara era foarte verde, acoperită de arbori, savane și numeroase lacuri. Regiunea, care depășește ca mărime Australia, era locuită de oameni, spun autorii studiului.
Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informații despre evoluția geografică a Saharei au dispărut. Însă, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai există în Sahara, Yoa, situat într-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetători europeni, canadieni și americani a putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani.
Specialiștii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice și au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din arbori și plante care se găseau peste tot în zonă înainte ca deșertul să se instaleze. Cercetătorii au analizat și rămășițele microorganismelor acvatice.
Rezultatele contrazic teoria potrivit căreia Sahara a devenit un deșert în urmă cu 5.500 de ani, în doar câteva secole, marcând sfârșitul perioadei umede africane, când ploi sezoniere precum musonii udau regulat regiunea, a explicat Stefan Kröpelin, geolog la Institutul de arheologie preistorică de la Universitatea din Koln, Germania, principalul autor al studiului.
În 2000, analiza sedimentelor obținute în urma forajelor efectuate în largul coastelor din vestul Mauritaniei au indicat o creștere bruscă a prafului transportat de vânturi care suflau spre exteriorul Africii sahariene, potrivit unui studiu realizat de Peter deMenocal, de la Universitatea din Columbia, New York.
Datele colectate din lacul Yoa arată contrariul, adică faptul că tranziția climatică a fost una treptată, a spus Kröpelin. Vegetația tropicală abundentă s-a redus treptat, după care a dispărut iarba care acoperea solul, apoi s-a instalat deșertul, a explicat acesta. Geologul german nu contestă datele culese de Peter deMenocal, însă este de părere că aceastea nu au fost interpretate corect.
Lacul Yoa, cu o adâncime de 24 de metri, continuă să fie alimentat cu apă de rezervoarele subterane care s-au umplut în perioada umedă a Saharei, ce a început în urmă cu aproape 15.000 de ani. Rezervele de apă sunt destul de bogate pentru a înlocui cei șase metri de apă pierduți de lac anual prin evaporare, spun cercetătorii care adaugă că precipitațiile anuale nu depășesc câțiva milimetri.
Deșertificarea Saharei a avut drept consecință alungarea populațiilor din sudul Africii de Nord și ar putea fi resposabilă de venirea civilizației egiptene a faraonilor, spun cercetătorii.
